Liturghie arhierească la Biserica „Sfinţii Îngeri“

Un articol de: Marius Nedelcu - 02 Feb 2014
De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei „Sfinţii Îngeri“ din Buzău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie.
 
Praznicul Întâmpinării Domnului a fost sărbătorit, duminica aceasta, la Biserica „Sfinţii Îngeri“ din Buzău de un mare număr de credincioşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori, preoţi şi diaconi, iar cântările liturgice au fost interpretate de corul parohiei. În cuvântul de învăţătură, ierarhul locului le-a vorbit credincioşilor despre învăţăturile duhovniceşti ale sărbătorii. „Dreptul Simeon s-a învrednicit să-L primească în braţe pe Pruncul Iisus şi el, omul, a binecuvântat cu mâna sa pe Fiul lui Dumnezeu. Iată ce taină, ce lucru minunat! L-a învrednicit Dumnezeu de mare cinste pe Simeon, care simboliza aşteptarea lui Mesia de către întreg poporul evreu. De la păcatul protopărinţilor noştri Adam şi Eva şi izgonirea lor din Rai, omenirea aştepta venirea lui Mesia. S-au perindat generaţii după generaţii, patriarhi, proroci, regi, oameni drepţi, şi iată că ultimul dintre ei, Dreptul Simeon, care îi cuprindea în sine pe toţi, s-a învrednicit după atâta aşteptare întru răbdare să Îl întâmpine pe Pruncul Iisus la templu şi să Îl primească. Aşa cum L-a primit Dreptul Simeon, se cuvine să Îl primim în sufletul nostru pe Mântuitorul Iisus Hristos când ni Se oferă prin Sfânta Taină a Euharistiei şi suntem chemaţi cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem de Sfântul Potir“, a spus Înaltpreasfinţia Sa, după cum ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial.
 
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian l-a prezentat enoriaşilor pe părintele Valentin-Bogdan Ene, consilier eparhial, numit preot slujitor la Parohia „Sfinţii Îngeri“. Biserica „Sfinţii Îngeri“, de lângă piaţa centrală a Buzăului, este una dintre principalele biserici ale oraşului. Biserica de zid a fost ridicată în anul 1833, iar în ultimii ani a fost restaurată şi înfrumuseţată la exterior şi interior.