Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 29 Septembrie 2020

În Duminica a 18-a după Rusalii, numeroşi credincioşi din Sibiu au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de către Înaltprea­sfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. În soborul de slujitori de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu s-au aflat arhimandritul Ioachim Tomoiagă, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului; pr. conf­. dr. Daniel Buda, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu; preoţi, cadre didactice ale aceleiaşi instituţii şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane, dirijată de preot lect. dr. Dan Alexandru Streza. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Stelian Ciprian Darabanţ a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Dealu Frumos, Protopopiatul Agnita, judeţul Sibiu.

În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită în această duminică, a Pescuirii minunate.

„Minunile pe care le-a săvârşit Mântuitorul Iisus Hristos sunt puse în pericope evanghelice şi ne sunt împărtăşite cu scopul de a învăţa ceea ce trebuie să împlinim noi din cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi reţinem două stări pe care trebuie să le avem în permanenţă: prima este speranţa aceasta că va fi răsplătită credinţa noastră, care trebuie să fie o credinţă activă, lucrătoare prin iubire, şi a doua stare ne face să ne gândim la faptul că, dacă ne smerim şi recunoaştem că nu suntem vrednici de darurile pe care Dumnezeu ni le face, vom primi darul cel mare, pe care îl primim în Sfânta Biserică, prin lucrarea Duhului Sfânt, prin mijlocirea celor chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos încă de pe vremea Sa de a fi pescari de oameni”, a spus ierarhul.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost citite rugăciuni pentru ocrotirea tuturor oamenilor în aceste vremuri de criză.