Liturghie arhierească la Şinca Nouă

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 03 Noiembrie 2010

Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a XXII-a după Rusalii, la schitul de la Şinca Nouă din judeţul Braşov. PS Andrei Făgărăşanul a fost înconjurat, la Sfânta Liturghie oficiată în faţa bisericii aşezământului monahal, de un sobor de preoţi şi diaconi, format din stareţul protosinghel Matei Bilauca şi alţi preoţi slujitori din localităţile din jurul schitului. La Sfânta Liturghie au fost prezenţi numeroşi credincioşi, îmbrăcaţi în costume populare, precum şi autorităţi locale. Răspunsurile la strană au fost date de corul parohial din Şinca Nouă, condus de prof. Gheorghe Malene. PS Andrei Făgărăşanul a ţinut un cuvânt de învăţătură la final, în care a tâlcuit pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie.

Binecuvântarea lucrărilor După Sfânta Liturghie, PS Andrei Făgăraşanul a oficiat o slujbă de binecuvântare a lucrărilor care s-au făcut în ultimul timp la mănăstirea braşoveană. Schitul "Duminica Sfinţilor Români", aflat la şapte kilometri de localitatea Şinca Nouă, a fost rezidit în 2009, pe locul unei vechi mănăstiri distruse de generalul Bucow în urmă cu aproape 250 de ani. Mărturiile vremii arată că ortodocşii din Şinca Veche au fugit din calea opresiunii uniaţilor şi au găsit la aşezământul monahal de aici liniştea spirituală şi sprijinul necesar înfiinţări unei noi comunităţi săteşti. Actualul corp de chilii, precum şi biserica schitului au fost ridicate prin osteneala şi contribuţia sătenilor, sub îndrumarea stareţului Matei Bilauca. Săpăturile arheologice au descoperit aici urme ale vieţii monahale încă din secolele XVII-XVIII. De asemenea, în preajma localităţii, se pare că au existat mai multe aşezăminte monahale.