Liturghii arhiereşti în Mitropolia Olteniei
Credincioşii din parohiile Şomăneşti II, judeţul Gorj, Brezoi - Vâlcea şi Gropşani - Olt au primit fiecare vizita arhiereului locului. În fiecare lăcaş de închinare a fost oficiată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi s-au înălţat rugăciuni pentru ctitorii şi binefăcătorii adormiţi în Domnul.
Cea de a XXX-a duminică de după Rusalii a fost primită cu bucurie de credincioşii din Mitropolia Olteniei care au luat parte în număr mare la slujba Sfintei Liturghii, oficiată la altarele catedralelor chiriarhale, în bisericile de enorie sau mănăstiri. Liturghie arhierească în Parohia Şomăneşti II În Arhiepiscopia Craiovei, Parohia Şomăneşti II, din Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Dolj, a primit vizita Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva". Prezenţa IPS Irineu în această parohie s-a datorat în special împlinirii a 100 de ani de la temeluirea sfântului lăcaş de închinare. La finalul slujbei, IPS Irineu, împreună cu preoţii slujitori, a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii, binefăcătorii şi ostenitorii sfântului lăcaş, trecuţi în odihna cea veşnică. Cu acest prilej, a fost pomenită şi Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu, simbol de curaj şi credinţă pentru enoriaşii Parohiei Şomăneşti. Totodată, preotul Nicolae Rusu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor pentru recentele lucrări de înfrumuseţare şi reconsolidare a bisericii. Cuvânt despre "păzirea poruncilor" În cuvântul de învăţătură, IPS Irineu a tâlcuit conţinutul pericopei evanghelice duminicale, care a avut ca temă "Dregătorul bogat - Păzirea poruncilor" (Luca 18, 18-27). "Întrebarea tânărului bogat din Evanghelia de astăzi: "Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?", ne frământă pe fiecare dintre noi în fiecare ceas al existenţei noastre pământeşti. În primul rând, Mântuitorul ne îndeamnă să ţinem poruncile Lui: să nu furăm, să nu minţim, să nu desfrânăm, să nu fim martori mincinoşi, să cinstim pe părinţii noştri, într-un cuvânt "să iubim pe Dumnezeu din tot cugetul nostru şi din tot sufletul nostru şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine". În această poruncă sunt cuprinse toate învăţăturile pe care Sfânta Scriptură ni le oferă pentru mântuirea noastră. De aici înţelegem că, pentru a porni pe acest drum spre Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să ţinem aceste porunci şi să ne ferim de ispita diavolească şi de înşelăciunea celui rău", a spus IPS Irineu. Bucurii duhovniceşti pentru credincioşii brezoieni Credincioşii de pe pitoreasca vale a Lotrului, din localitatea vâlceană Brezoi, au primit duminică, 25 noiembrie, vizita Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Evenimentul a fost marcat de săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii şi de resfinţirea Bisericii parohiale "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din localitate. După Sfânta Evanghelie, IPS Gherasim a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică citită şi i-a felicitat pe părinţii slujitori Daniel Preoteasa şi Vasile Marian Chima, precum şi pe membrii din Consiliul, Comitetul şi Adunarea parohială pentru finalizarea lucrărilor de consolidare şi înfrumuseţare a sfântului lăcaş. Pentru activitatea pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească desfăşurată în cadrul parohiei, Arhiepiscopul Râmnicului a conferit celor doi preoţi titlul onorific de iconom stavrofor. După Sfânta Liturghie, un grup de elevi de la Liceul Teoretic şi Şcoala Nr. 1 din Brezoi, sub îndrumarea institutoarei Cristina Pintea, au susţinut un program de cântece şi poezii religioase dedicat evenimentului. La final, a fost lansată monografia Parohiei "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" Brezoi I, scrisă de către parohul Daniel Preoteasa şi soţia sa Ana-Maria. Răspunsurile la strană au fost oferite de către Grupul "Concerto" din Râmnicu Vâlcea. Biserica "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", scurt istoric Biserica cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Brezoi a fost construită din zid, lângă biserica din lemn situată în cimitirul parohial între 1888 şi 1896. Între anii 1933 şi 1938, biserica a fost restaurată în întregime (s-a adăugat tinda şi s-a pictat din nou în ulei, în stil tătărăscian, de către pictorii Iliescu şi Pantzel), fiind sfinţită în anul 1938. Cu timpul, din cauza umidităţii, o parte din tencuială a căzut, iar pictura s-a deteriorat, fiind afumată şi întunecată. De aceea, în anul 1967, la stăruinţa preotului Virgil Popescu şi cu cheltuiala enoriaşilor, s-a dat tencuiala jos pe toată lungimea zidurilor interioare, precum şi din tindă, s-a tencuit din nou, s-a făcut o pictură în frescă pe această porţiune şi s-a restaurat toată pictura din biserică. În anii 1995 şi 1996, cu binecuvântarea IPS Gherasim şi cu purtarea de grijă a IPS Irineu, s-a restaurat pictura. Între anii 1997 şi 1998 a fost renovat şi exteriorul bisericii, adăugându-se şi medalioane de sfinţi pe partea superioară. Din 2010, odată cu venirea preoţilor Daniel Preoteasa, paroh, şi Vasile Marian Chima, preot II, s-a construit un lumânărar în curtea bisericii, s-au realizat diferite reparaţii în interiorul bisericii şi la sistemul de iluminat. În anul 2012, s-a schimbat tabla de pe acoperiş, au fost spălate şi restaurate pictura interioară şi cea exterioară. Lucrările efectuate la această biserică au fost realizate cu sprijinul substanţial al doamnei Mioara Sincelescu, precum şi al obştei moşnenilor brezoieni, al enoriaşilor şi al Primăriei oraşului Brezoi. Biserica "Sfânta Parascheva" din Gropşani, resfinţită Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a slujit duminică, 25 noiembrie, în Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" a Parohiei Gropşani, judeţul Olt, care a fost resfinţită. După săvârşirea slujbei de resfinţire şi a Sfintei Liturghii, PS Sebastian a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit Evanghelia zilei, învăţând că "Evanghelia de astăzi ne arată tuturor că există un creştinism simplu, comod, confortabil şi la îndemâna oricui, dar care abia dacă ne va mântui". La final, pentru efortul depus la restaurarea bisericii parohiale din Gropşani, PS Sebastian a acordat distincţia de vrednicie primarului localităţii, Marinel Traşcă, şi viceprimarului Constantin Dobriţoiu.