Liturghii arhiereşti la Craiova, Râmnic şi Aluniş
În cea de-a VI-a Duminică de după Rusalii, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic, la altarele celor două catedrale chiriarhale din Craiova şi Râmnicu Vâlcea au fost oficiate Sfinte Liturghii arhiereşti. În Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Sebastian a sfinţit Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Aluniş.
Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" a primit vizita Înalt Preasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Păcatul este un ecou al trecutului
La final, IPS Mitropolit Irineu a tâlcuit pericopa evanghelică (de la Matei 9, 1-18), vorbind celor prezenţi despre sensul mistic al vindecării în Hristos. "În sufletul şi în viaţa noastră se află fie virtutea, ca o dulceaţă a Împărăţiei cerurilor, fie amărăciunea păcatului. Sfinţii Părinţi spun despre păcat că este dătător şi aducător de boală pentru că-l dirijează pe om spre dulceaţa lucrurilor trecătoare, făcându-l permanent să locuiască în trecut. Pornind de aici, putem spune că păcatul este un ecou al trecutului, un ţăruş care îl ţine pe om ancorat în trecut, împiedicându-l în creşterea duhovnicească. Sfântul Evanghelist Matei ne spune despre bolnavul din Evanghelia de astăzi că era slăbănog. Neputinţa sa era cu adevărat efectul bolilor sufleteşti. El zăcea mai întâi cu sufletul său, suferinţa fiind mai apoi preluată şi de trup. Vindecarea lui vine prin părere de rău faţă de ceea ce a făcut în viaţă. De la el învăţăm ce înseamnă adevărata pocăinţă. Cel care regretă păcatele sale se întoarce în trecut pentru a-şi cerceta rănile făcute cu gândul, cu fapta sau cu lucrul, luându-L totdeauna în suflet pe Dumnezeu. Regretul omului care se pocăieşte înseamnă mai întâi de toate umilinţă, căci spune psalmistul: "Inima frântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi" (Psalmul 50, 18). Iată cum şi bolnavul din Evanghelia de astăzi se roagă Domnului pentru iertarea păcatelor sale. Răspunsul Mântuitorului nu se lasă aşteptat şi-i aduce acestuia tămăduirea sufletească şi trupească: "Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!" (Matei 9, 3)", a conchis Mitropolitul Olteniei.
Liturghie arhierească la Râmnic
La Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă a luat parte şi chiriarhul locului, Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi.
După citirea Sfintei Evanghelii, PS Emilian Lovişteanul a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a prezentat învăţăturile ce se desprind din pericopa evanghelică în care a fost istorisită minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, subliniind totodată credinţa puternică a celor patru prieteni ai acestuia care, prin credinţa lor, au dobândit vindecarea sufletească şi trupească a prietenului lor. De asemenea, arhiereul râmnicean a vorbit şi despre importanţa credinţei în viaţa noastră, care este o virtute când este susţinută cu efort şi voinţă de desăvârşire, de trăire în Hristos şi cu Hristos. La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a făcut cunoscut credincioşilor programul slujbelor din această săptămână, ce va avea în centrul atenţiei participarea Preasfinţiei Sale în Grecia, în zilele de 16-17 iulie, la sărbătoarea închinată Sfintei Marina, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Antimos, Mitropolit de Alexandropolis, Traianopolis şi Samotrakis, şi săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, joi, 19 iulie, în cinstea prăznuirii Sfântului Emilian de la Durostorum.
Sfinţire de biserică la Aluniş, judeţul Olt
Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de târnosire a bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" a Parohiei Aluniş din localitatea Alunişu.
După săvârşirea slujbei de resfinţire şi a Sfintei Liturghii, în cuvântul său de învăţătură, Preasfinţitul Sebastian a tâlcuit Evanghelia zilei. La final, pentru efortul depus la restaurarea bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" a Parohiei Aluniş, PS Sebastian a acordat rangul de sachelar pentru preotul Florea Bărbulescu. De asemenea, Preasfinţia Sa a acordat distincţia de vrednicie următorilor credincioşi: ec. Marian Chitea, lect. univ. dr. Nelu Necşulescu, Vasile Stoicescu şi ec. Florina Drăguşin. (Pr. Lucian Ducă, arhid. Ioan Liviu Găman, diac. Ioniţă Apostolache)