Logodna religioasă şi logodna civilă

Logodna este o veche instituţie laică pe care Biserica a împrumutat-o din Dreptul roman, dar căreia i-a dat o importanţă deosebită, ajungând ca în epoca împăratului Alexios I Comnenul (†1118) să fie egalată în valoare cu însăşi Taina Cununiei.

În manualele de Drept bisericesc, logodna este definită de către profesorii de teologie în mod asemănător. Ea este "acel act prin care persoanele căsătorinde se declară înaintea preotului miresei, a părinţilor sau a tutorilor şi a rudeniilor lor pentru a se lua în căsătorie", scrie Andrei Şaguna în "Compendiu de Drept Canonic", este "primul act prin care se arată în public dorinţa internă a două persoane de a se uni prin căsătorie", după cum spune Vasile Pocitan în "Compendiu de Drept Bisericesc" sau "promisiunea reciprocă dată şi primită de două persoane de sex diferit de a încheia împreună în viitor o căsătorie", după cum scrie Valerian Şesan în "Curs de Drept Bisericesc Universal". De asemenea, în "Teologia dogmatică", părintele profesor Dumitru Stăniloae spune că logodna este "făgăduinţa ce şi-o dau viitorii soţi de a se uni în căsătorie, făgăduinţă binecuvântată şi ea de preot". Precedând Taina Cununiei, logodna religioasă se săvârşeşte în biserică, fiind începutul întemeierii unei familii creştine. Din această cauză "atât Vechiul, cât şi Noul Testament consideră logodnica drept femeie a logodnicului". Din canoanele Bisericii se desprinde ideea că logodna trebuie ţinută cu severitate şi că ea este obligatorie pentru toţi cei care au încheiat-o. Astfel, canonul 69 al Sfântului Vasile cel Mare interzice citeţului (şi ipodiaconului) chiar şi contactul sexual cu logodnica sa. Epitimia care se dă în această situaţie este înlăturarea din slujbă a celui în cauză pe timp de un an, după care îşi va putea relua îndeletnicirea, dar nu va mai putea promova în ierarhia bisericească. Canonul 22 al aceluiaşi părinte bisericesc supune sub pedeapsa opririi de la Sfânta Împărtăşanie timp de patru ani pe cei care răpesc logodnice străine şi dispune că numai în acel caz se pot primi la pocăinţă dacă se iau de la dânşii femeile pe care şi le-au însuşit prin răpire şi respectivele se dau înapoi logodnicilor anteriori, care de altfel au drept de a reprimi sau nu pe fostele lor logodnice. Efectele logodnei religioase Efectele logodnei religioase sunt următoarele: "Oprirea logodnicilor de a se logodi cu alte persoane; obligaţia morală de a încheia căsătoria cu cel logodit, realizarea rudeniei între cei logodiţi şi consângenii lor". Această logodnă constituie impediment atât la cununie, cât şi la hirotonie în anumite situaţii. Astfel, logodna constituie impediment numai atunci când s-a săvârşit în mod oficial în biserică şi una din părţile logodite ar dori să încheie o cununie cu o altă persoană; când logodna a două persoane din familii diferite dă naştere în dreptul bisericesc "celui de-al treilea fel de înrudire morală ce constituie impediment la căsătorie". Numită şi "cuscrie închipuită" sau "cvasiafinitate", cuscria rezultată din logodnă a constituit impediment la căsătorie până în gradul II, urmându-se practica Dreptului roman care interzicea căsătoria dintre fiu şi logodnica tatălui şi invers, căsătoria dintre logodnica fiului cu tatăl şi apoi căsătoria cu logodnica fratelui, căsătoria dintre logodnic şi mama logodnicei. După Sinodul VI Ecumenic, impedimentul din logodna bisericească a fost extins până la gradul VI, ca şi la cuscria de felul I. În conformitate însă cu "Circulara Sinodului patriarhal din Constantinopol" din septembrie 1808 este interzisă: căsătoria dintre logodnic şi mama văduvă a logodnicei decedate (gradul I), între logodnică şi fiul logodnicului ei mort (gradul I) şi între logodnică şi fratele logodnicului ei decedat (gradul II). La încuscrirea închipuită sunt îngăduite, deci, căsătoriile în gradul al III-lea. Pentru evitarea consecinţelor la care s-ar expune logodnicii care nu ar mai trece la încheierea căsătoriei din diferite motive, "Bisericile Ortodoxe au stabilit ca preoţii să nu mai săvârşească logodna religioasă decât odată cu cununia religioasă". Pentru candidaţii la preoţie, logodna constituie impediment la primirea Tainei Hirotoniei în situaţia în care după desfacerea logodnei candidatul s-a căsătorit cu o altă persoană, fiind considerată a doua nuntă sau dacă s-a căsătorit cu logodnica altuia, fiind considerat a fi căsătorit cu o cvasidivorţată. Încheiată în afara Bisericii, logodna constituia o "promisiune reciprocă pe care un bărbat şi o femeie şi le fac, de a se căsători împreună în viitor, promisiuni care îndeobşte au loc într-un cadru sărbătoresc şi cu publicitate", scrie Ioan Albu în "Dreptul familiei". Prevederile legale Noul Cod civil sau Legea nr. 287/2009 privind Codul civil aduce o noutate în această chestiune. Astfel, Capitolul I intitulat "Logodna" din Titlul II consacrat exclusiv instituţiei căsătoriei se referă pe rând la definiţia, încheierea şi ruperea logodnei, la restituirea darurilor în urma desfacerii logodnei, la răspunderea pentru ruperea logodnei, precum şi la termenul de prescripţie în care partea corectă poate să aibă pretenţii materiale în ceea ce priveşte dreptul la acţiune în restituirea darurilor. Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător şi logodnei, cu excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de tutelă. Acestea sunt: diferenţa de sex şi consimţământul, vârsta matrimonială (18 ani sau 16 ani pe motive temeinice şi în baza unui aviz medical şi cu încuviinţarea părinţilor). Este interzisă bigamia, căsătoria între rudele de sânge în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, ca de altfel şi căsătoria persoanelor devenite rude prin adopţie, căsătoria între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa, căsătoria alienatului mintal şi debilului mintal. Interzice şi căsătoria dintre persoane de acelaşi sex. Logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie, legiuitorul anticipând astfel principiul diferenţei de sex la contractarea căsătoriei. Încheierea logodnei nu este supusă nici unei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei, în acest sens Codul civil nu recunoaşte vreo legătură spirituală întemeiată pe logodnă. În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite. Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri. Astfel, putem spune că există două instituţii diferite ale logodnei: cea laică exprimată prin noul Cod civil şi cea religioasă reglementată prin prevederile canonice. Este însă o deosebire între logodna civilă, care nu este obligatorie pentru încheierea căsătoriei, şi logodna religioasă, care este condiţie esenţială în primirea Tainei Cununiei. Deoarece este vorba de o hotărâre sinodală, în conformitate cu art. 10, al. 6) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, hotărârile organismelor centrale deliberative şi executive sunt obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. De aceea, orice membru al clerului de instituire divină trebuie să o respecte întocmai pentru ca aplicabilitatea ei să fie unitară în cuprinsul întregii Patriarhii Române (art. 88, lit. b-c; art. 50, lit. c din Statutul Bisericii Ortodoxe Române). Prin urmare, logodna este o veche instituţie căreia Biserica i-a acordat şi îi acordă importanţa cuvenită. De asemenea, noul Cod civil român o reglementează, însă din punct de vedere laic. Ultima hotărâre a Sfântului Sinod în această chestiune atrage atenţia că încheierea unei logodne civile nu poate obliga şi săvârşirea de către clerici a logodnei bisericeşti.