Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sărbătoare la parohia gălăţeană ocrotită de Sfântul Atanasie Patelarie

Sărbătoare la parohia gălăţeană ocrotită de Sfântul Atanasie Patelarie

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 04 Mai 2026

Biserica din cartierul Micro 17 al orașului Galați, care îl are ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Atanasie al 3-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului, s-a aflat sâmbătă, 2 mai, în zi de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a poposit în mijlocului slujitorilor şi credincioşilor din această parohie pentru a aduce binecuvântare şi bucurie duhovnicească. Chiriarhul a dus din patrimoniul Reşedinţei arhiepiscopale racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Atanasie Patelarie.

Ziua de prăznuire a debutat cu sfinţirea icoanelor cu chipurile sfinţilor români şi ale sfintelor femei românce, canonizaţi recent, şi a continuat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa multor credincioşi, unii dintre ei îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional românesc.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre viaţa sfântului prăznuit sâmbătă şi despre perioada în care acest vrednic ierarh a păstorit creştinii din zona Dunării de Jos. „Ne-am rugat împreună şi am mulțumit lui Dumnezeu pentru primul rugător al nostru, astăzi, Sfântul Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului, înțelept păstor al creștinilor de la Dunăre care și-a găsit o reședință, nu doar într-o prea frumoasă biserică și în curțile înnoite ca ale lui Dumnezeu, prin hărnicia slujitorilor și dărnicia credincioșilor, dar mai ales printr-o comuniune autentică a sfinților din ceruri, arătați astăzi pe pământ, sfinții români și sfintele femei românce pe care s-au așezat șervetele dragostei și ale slujirii, ca să înțelegem mai bine de ce sfintele femei românce și toți sfinții doresc să preluăm credința, jertfelnicia și mai ales iubirea lor de Dumnezeu și de aproapele în familie”, a spus ierarhul.  

După Sfânta Liturghie, în curtea bisericii a fost oficiat un parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii acestei parohii, trecuţi la cele veşnice.

În săptămâna premergătoare hramului, prin implicarea membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, 50 de familii nevoiaşe aflate în evidenţele speciale ale parohiei au primit pachete cu alimente tradiţionale pascale şi produse alimentare de strictă necesitate în valoare de 11.500 de lei.

 

Citeşte mai multe despre:   IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos