Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Slujire arhierească la catedrala din Târgoviște
În Duminica a 7-a după Paști, 24 mai, închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența a numeroși credincioși, în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Din sobor a făcut parte și pr. prof. univ. dr. Marian Vâlciu, prorector al Universității „Valahia” din Târgoviște.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul George Vlăduț Lăzărescu, absolvent de licență și master al Facultății de Teologie și Științele Educației din Târgoviște, pe seama Parohiei Valea Lungă - Cricov, Protoieria Pucioasa, județul Dâmbovița.
Ierarhul a arătat în cuvântul de învățătură că această duminică reprezintă o adevărată punte între sărbătoarea Înălțării Domnului și cea a Cincizecimii și a subliniat necesitatea de a păstra, a trăi și a mărturisi cu fidelitate dreapta credință, mai ales înaintea noilor generații, ca dovadă de credință și loialitate față de Domnul, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
