.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Fapte 21, 8-14
În zilele acelea, ieșind din Ptolemaida, noi, cei ce eram cu Pavel, am venit la Cezareea. Și, intrând în casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei șapte (diaconi), am rămas la el. Iar acesta avea patru fiice fecioare, care proroceau. Și, rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un proroc cu numele Agav; și, venind el la noi, a luat brâul lui Pavel și, legându-și picioarele și mâinile, a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, așa îl vor lega iudeii la Ierusalim și-l vor da în mâinile neamurilor. Și când am auzit acestea, îl rugam și noi și localnicii să nu se suie la Ierusalim. Atunci a răspuns Pavel: Ce faceți de plângeți și-mi sfâșiați inima? Căci eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să și mor în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus. Și, neînduplecându-se el, ne-am liniștit, zicând: Facă-se voia Domnului!
