În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea
Sfânta Blandina, ocrotitoare a unei noi biserici sfințite în Basarabia
Ca o firească prelungire a bucuriei duhovnicești prilejuită de proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, un sobor de ierarhi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a săvârșit duminică, 24 mai, slujba de târnosire a bisericii din orașul Cimișlia, Republica Moldova. Cu acest prilej, lăcașul de cult, aflat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfintei Cuvioase Mucenițe Evdochia, a primit-o drept ocrotitoare și pe recent canonizata sfântă basarabeancă, prăznuită în această zi după calendarul îndreptat.
Din soborul de ierarhi care au slujit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru au mai făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud; Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; și Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi de pe ambele maluri ale Prutului.
Bucuria a fost cu atât mai mare pentru credincioșii prezenți, cu cât aceștia s-au putut închina unui fragment din moaștele sfintei ocrotitoare, aduse cu prilejul sfințirii bisericii.
După săvârșirea slujbei de târnosire a bisericii și sfințirea picturii de la demisolul lăcașului, în cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a punctat că sfințirea unei biserici sub ocrotirea Sfintei Blandina încununează tripticul de evenimente solemne dedicat canonizării sfintei: proclamarea generală a canonizării pe 6 februarie la Catedrala Patriarhală din București și cele două proclamări locale ale canonizării - de la Iași, pe 17 mai, și de la Chișinău, pe 23 mai. De asemenea, subliniind impactul mângâietor al prezenței Sfintei Blandina în viața credincioșilor basarabeni, ierarhul a evidențiat că „Sfânta Blandina, care n-a avut parte de casă niciodată, și-a găsit o casă statornică, o frumusețe de biserică la Cimișlia, unde credincioși și credincioase au venit să o asculte ca pe o învățătoare, ca pe o mamă care-și învață copiii ce au trecut prin înghesuiala comunismului. Cu jertfa ierarhilor și preoților noștri, suntem aproape de a vindeca rănile văzute, căci satele din sudul Basarabiei rămăseseră fără nici o biserică. Astăzi, în aceste ferestre ale Cerului, în aceste laboratoare ale Învierii, vedem familii tinere cu copii îmbrăcați în port tradițional la împărtășit”.
În continuare, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru împreună cu ceilalți ierarhi. După citirea textului evanghelic, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale acestuia.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin a adus mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ierarhilor prezenți, precum și tuturor binefăcătorilor și credincioșilor care susțin constant misiunea din sudul Basarabiei. La rândul său, părintele protopop Nicolae Goreanu a mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru osteneala depusă la zidirea și înfrumusețarea bisericii, dar și pentru finalizarea sediului protopopiatului și a cantinei sociale. De asemenea, pentru activitatea jertfelnică depusă la acest lăcaș de cult, chiriarhul l-a ridicat pe părintele paroh Pavel Goreanu la rangul de iconom stavrofor. În semn de aleasă recunoștință, din partea parohiei, ierarhilor prezenți le-a fost oferit câte un omofor.
Credincioșii au primit câte un acatist din partea Preasfințitului Părinte Veniamin și iconițe și alte daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Casian. Momentul s-a încheiat cu felicitările adresate Preasfințitului Părinte Veniamin cu prilejul aniversării a opt ani de la alegerea sa ca Episcop al Basarabiei de Sud.



.jpg)
