Lumea pe scurt
UE: Negocierile privind gazele cu efect de seră au eşuat
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi liderii din Europa de Est nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la planul UE pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă Sarkozy a precizat că s-au înregistrat progrese. El a precizat că este convins că un acord va fi găsit la summitul de la Bruxelles. Pe lângă Franţa şi Polonia, la negocieri participă Ungaria, România, Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania. Europa şi-a fixat un triplu obiectiv până în anul 2020 - să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de nivelul anului 1990, consumul de energie regenerabilă să ajungă la 20% din consumul total şi să reducă cu 20% consumul de energie. Polonia, care a ameninţat că-şi va folosi dreptul de veto, complică de mai multe luni negocierile. Principalul motiv al nemulţumirii Poloniei este legat de sistemul de tranzacţionare a cotelor de dioxid de carbon, unul dintre principalele gaze cu efect de seră. Ideea iniţială a fost de a obliga marile întreprinderi industriale să plătească pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă, începând din 2013. Totuşi, mai multe ţări, printre care şi Polonia, unde peste 90% din electricitate este produsă de termocentrale, se tem că această măsură va avea un impact dur asupra economiei naţionale. Obama anunţă mari investiţii în infrastructură Preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, s-a angajat să realizeze cele mai importante investiţii în infrastructura americană din ultimii aproape 60 de ani şi să dezvolte accesul la internet. Cele două măsuri se înscriu în planul de relansare economică pe care Obama s-a angajat să-l aplice imediat după învestirea sa în funcţie, la 20 ianuarie 2009, şi despre care afirmă că va permite crearea a 2,5 milioane de locuri de muncă. „Vom crea milioane de locuri de muncă, realizând cele mai mari investiţii în infrastructura noastră naţională de la crearea sistemului rutier federal, în anii â50“, a declarat Obama, în alocuţiunea săptămânală. El s-a angajat şi în favoarea unei dezvoltări a accesului la internet de mare viteză. „Trebuie să ne modernizăm infrastructura informaţională. Este inacceptabil ca Statele Unite să se situeze pe locul al 15-lea în privinţa instalării de reţele broadband“, a apreciat Obama, reamintind că SUA reprezintă „ţara care a inventat internetul“. America Centrală va adopta o monedă unică Preşedinţii ţărilor din America Centrală şi Guvernul din Republica Dominicană au convenit să adopte o monedă unică, la încheierea celui de al 33-lea summit al regiunii, din Honduras. Summitul, la care s-a discutat şi despre un „paşaport centramerican“, nu a precizat nici numele viitoarei monede unice, nici data la care va intra în circulaţie. Acordul pentru o monedă unică este unul dintre elementele unui „Plan de măsuri urgente“ pentru „amortizarea impactului regional al crizei financiare internaţionale“, potrivit unei declaraţii în 41 de puncte semnată la San Pedro Sula, al doilea oraş al ţării. Planul prevede mai ales „înfiinţarea unui fond comun de credit, economic şi financiar, pentru dezvoltarea regiunii în contextul negocierilor America-Centrală - Uniunea Europeană“.