Lumea pe scurt

Data: 24 Feb 2008

UE respinge independenţa sârbilor bosniaci

Ambasadorii ţărilor Uniunii Europene la Sarajevo au respins, sâmbătă, o rezoluţie adoptată recent de Parlamentul Republicii Srpska (RS), ce proclamă dreptul la independenţă al acestei entităţi sârbe din Bosnia, după cea a Kosovo. Aceştia reafirmă că cele două entităţi care formează Bosnia de la sfârşitul conflictului intercomunitar din 1992-1995 - Republica Srpska şi Federaţia Croato-Musulmană - „nu au drept la secesiune“. Potrivit rezoluţiei adoptate joi seara de parlamentarii RS, „dacă un număr semnificativ de membri ONU, în special de membri UE, recunosc independenţa Kosovo (...), Adunarea crede că este vorba despre un precedent în recunoaşterea dreptului la autodeterminare, între care cel la secesiune“. Un asemenea demers ar echivala cu o punere sub semnul întrebării a acordului de pace de la Dayton, care a pus capăt conflictului, subliniază ambasadorii UE. O majoritate zdrobitoare de sârbi bosniaci - 31% din cele circa 3,8 milioane de locuitori ai Bosniei - este favorabilă unei secesiuni, chiar unei uniri cu Serbia, pe care o percep ca pe „patria mamă“. Între timp, pentru a şasea zi consecutiv, sârbii din Kosovska-Mitroviţa au protestat faţă de proclamarea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo. La manifestaţia de ieri au participat şi etnici români din Timoc, dar şi reprezentanţi ai minorităţii sârbe din România. Protestele au fost paşnice, cu excepţia exploziei câtorva petarde. Iranul nu se teme de noi sancţiuni internaţionale O nouă rezoluţie a Naţiunilor Unite îndreptată împotriva Iranului şi motivată de programul nuclear al acestuia ar atrage un răspuns pe măsură din partea Teheranului, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene. „Vom lua măsura potrivită în cazul adoptării unei noi rezoluţii a Consiliului de Securitate“, a declarat presei Mohammad Ali Hosseini, fără a face alte precizări. Cei 5 membri permanenţi ai instanţei supreme a ONU (China, SUA, Rusia, Franţa şi Marea Britanie) şi Germania se vor reuni astăzi pentru a discuta pe marginea impunerii unei noi rezoluţii care să înăsprească sancţiunile îndreptate împotriva Iranului, cauzate de refuzul acestei ţări de a-şi suspenda programul de îmbogăţire a uraniului, aminteşte agenţia citată. Zborurile CIA: Un oficial român face dezvăluiri Un oficial român de rang înalt a declarat, sub acoperirea anonimatului, că a asistat la un schimb de „pachete“ misterioase la baza americană de la Mihail Kogălniceanu, despre care crede că erau suspecţi de terorism, relatează „Washington Post“, în ediţia electronică de ieri. De trei ori în 2004 şi de două ori în 2005, un avion a aterizat şi s-a întâlnit cu un autobuz, moment în care au fost schimbate pachete misterioase de mari dimensiuni, potrivit oficialului român care pretinde că a fost martor la această scenă. Oficialul, familiar cu operaţiunile de la bază, a declarat că avioanele au plecat apoi către Africa de Nord, împreună cu încărcătura şi doi agenţi CIA. Descrierea pe care acesta a făcut-o pentru „Associated Press“ se adaugă suspiciunilor privind implicarea României în programul american de „extrădări extraordinare“ a suspecţilor de terorism.