Lumea pe scurt
Germania face deja planuri pentru un Kosovo independent
Germania se teme că s-ar putea crea un vid periculos dacă Uniunea Europeană nu acţionează rapid în vederea recunoaşterii preconizatei independenţe a provinciei Kosovo, a declarat adjunctul şefului diplomaţiei de la Berlin. Gernot Erler a precizat că doreşte ca Uniunea Europeană să se pună de acord asupra unor rezoluţii paralele care să recunoască independenţa şi să aprobe trimiterea unei misiuni în zonă, imediat după ce se întâmplă acest lucru. „Ar fi mult mai puţin riscant dacă aceşti doi paşi ar fi făcuţi în acelaşi timp. Sunt unii care doresc ca misiunea UE să fie trimisă imediat, urmând să se decidă mai târziu asupra declarării independenţei. Noi credem că acest lucru ar crea un vid problematic“, a spus Erler. Potrivit unui plan susţinut de Occident privitor la desprinderea de Serbia, UE ar urma să trimită aproximativ 1.800 de poliţişti, experţi judiciari şi specialişti în administraţie, care ar fi folosiţi pentru stabilizarea zonei şi pentru construcţia instituţională din provincie. În ciuda faptului că unele state membre, printre care Grecia şi Cipru, se opun independenţei Kosovo, o rezoluţie UE ce ar beneficia de o susţinere largă ar permite majorităţii membrilor să recunoască mişcarea Pristinei, dând în acelaşi timp celor ce se opun alte opţiuni, conchide Gernot Erler. Rusia trimite un dur, ca reprezentant la NATO Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Dmitri Rogozin, un cunoscut politician naţionalist şi adept al liniei politice dure, în postul de reprezentant permanent al Rusiei la NATO. Şeful statului a semnat decretul de numire a lui Rogozin (44 ani), fost deputat şi lider al partidului ultranaţionalist „Rodina“ („Patria“). Rogozin este un partizan al creşterii arsenalului militar al Rusiei pentru a contracara ameninţarea din partea Alianţei Nord-Atlantice. Recent, el a declarat că, dacă va fi numit în această funcţie, va apăra interesele Serbiei în Kosovo. Dmitri Rogozin a mai fost reprezentantul preşedintelui Putin în negocierile purtate cu Uniunea Europeană cu privire la statutul enclavei ruse Kaliningrad. Spania promite să repatrieze toţi imigranţii ilegali Ministrul spaniol de interne, Alfredo Perez Rubalcaba, a asigurat miercuri că din fiecare o sută de imigranţi ilegali care ajung în Spania şi sunt reţinuţi pe aeroport sau la frontieră, peste 92 sunt repatriaţi, ceea ce pune în evidenţă „caracterul efectiv“ al repatrierilor şi „ampla colaborare“ a ţărilor. Concret, a spus Rubalcaba, în 2007 au sosit în Spania în mod ilegal 50.318 de persoane, dintre care 46.471 au fost repatriate. S-au întărit controalele la frontieră (în special în aeroporturi), procedurile de expulzare şi cooperarea cu statele UE şi cu ţările din Africa. De aceea, în 2007, sosirea de imigranţi ilegali cu ajutorul ambarcaţiunilor s-a redus cu peste jumătate. „Deosebit de semnificativ este cazul insulelor Canare, unde sosirile de ambarcaţiuni s-au redus cu peste 60%“, a subliniat ministrul. Problema imigranţilor africani a creat o vie dezbatere în Spania, cetăţenii acestei ţări fiind nemulţumiţi de neputinţa guvernelor de la Madrid de a controla acest fenomen.