Lumea pe scurt

Data: 10 Decembrie 2007

Rusia dă vina pe SUA pentru situaţia din Kosovo

„Poziţia Washingtonului cu privire la problema provinciei sârbe Kosovo este principalul obstacol pentru găsirea unei soluţii negociate în chestiunea statutului provinciei sârbe“, a declarat sâmbătă, la Moscova, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la revenirea de la Bruxelles unde a participat la reuniunea Consiliului NATO-Rusia. „Din păcate, poziţia inflexibilă a unor capitale occidentale, mai ales a Washingtonului, în legătură cu independenţa provinciei Kosovo şi lipsa unei alternative la independenţă sunt principalele piedici în calea continuării discuţiilor pentru găsirea unei soluţii negociate“, a spus Lavrov. Troica de mediatori a Grupului de contact pentru Kosovo, formată din Uniunea Europeană, Rusia şi Statele Unite, a prezentat vineri Consiliului de Securitate al ONU un raport în care arată că Belgradul şi Pristina nu au reuşit să ajungă la un acord în dosarul Kosovo. Surse diplomatice ruse au spus că nu întrevăd nici o înţelegere între sârbi şi albanezii kosovari şi nici chiar în interiorul troicăi de mediatori internaţionali, adăugând că Moscova nu îşi va schimba poziţia, potrivit căreia independenţa provinciei Kosovo poate fi declarată numai în urma unui acord între Belgrad şi Pristina. CIA, anchetată pentru acoperirea unor abuzuri Ministerul american al Justiţiei şi CIA au început o anchetă internă pentru a stabili circumstanţele în care au fost distruse înregistrările pe casete video a interogatoriilor luate unor presupuşi membri ai reţelei teroriste Al-Qaida. În noiembrie 2005, Agenţia de informaţii americană a distrus înregistrările interogatoriilor „în forţă“ luate unor suspecţi de terorism, directorul său actual, Michael Hayden, argumentând că a vrut să protejeze identitatea anchetatorilor. Interogatoriile erau înregistrate tocmai pentru a asigura o acoperire juridică a anchetatorilor care foloseau metode dure de anchetă, aprobate de preşedintele Bush, pentru a înfrânge rezistenţa prizonierilor, a declarat Hayden. Cel puţin una dintre înregistrări arată interogarea lui Abu Zubaidah, primul terorist de înalta valoare informaţională căzut în mâinile CIA, care în urma acestor „chestionări în forţă“ a dezvăluit numele lui Ramzi Binalshibh, presupus complice al atentatorilor de la 11 septembrie 2001. Mărturisirile celor doi au dus la capturarea lui Khalid Sheikh Mohammed, prezentat de guvernul american drept „creierul“ atentatelor de la 11 septembrie. Rusia: opoziţia anunţă candidaţii pentru Kremlin Uniunea Populară şi Democrată, formaţiune aflată în opoziţie, a validat în cadrul congresului său desfăşurat la Moscova candidatura ex-premierului Mihail Kasianov la preşedinţia Rusiei. Fost prim-ministru în timpul preşedinţiei lui Vladimir Putin, Kasianov a devenit un oponent ferm al acestuia după ce şeful Kremlinului l-a demis. El lansează insistent apeluri forţelor opoziţiei să se unească. La rândul său, Partidul Comunist Rus, singura forţă de opoziţie reprezentată în noul Parlament, l-a desemnat pe şeful său - Ghenadi Ziuganov - să se lanseze în cursa prezidenţială. Partidul prezidenţial Rusia Unită îşi menţine suspansul. Numele candidatului său - desemnat de Vladimir Putin să-i continue politica - va fi anunţat pe 17 decembrie.