Lumea pe scurt
Gordon Brown preia şefia laburiştilor britanici
În vârstă de 56 de ani, în funcţia de ministru de finanţe de 10 ani, Gordon Brown a preluat ieri, de la Tony Blair, conducerea Partidului Laburist din Marea Britanie. De asemenea, el va prelua, miercuri, şi funcţia de prim-ministru, care ar putea fi exercitată până în 2010, data noilor alegeri generale. Recent, Gordon Brown a declarat în interviuri că doreşte să coopteze „talente“ în guvern, în pofida refuzului a doi politicieni liberal-democraţi de a face parte din cabinet. Tony Blair, care s-a întors de la o întâlnire la Vatican cu Papa Benedict al XVI-lea, a fost prezent la Manchester, la ceremonia de învestitură a succesorului său, dar nu a jucat nici un rol în acest transfer de putere. Un sondaj de opinie publicat de duminicalul „Observer“ plasează Partidul Laburist pe primul loc în intenţiile de vot, cu 39%, urmat de Partidul Conservator, cu 36% şi Partidul Liberal Democrat, cu 15%. Este pentru prima oară, din octombrie 2006, când Partidul Laburist se plasează pe primul loc în preferinţele electoratului într-un sondaj de opinie. Ali Chimicul, condamnat la spânzurătoare Înaltul Tribunal Penal Irakian l-a condamnat, ieri, la moarte prin spânzurare, pe vărul fostului dictator irakian, Saddam Hussein, Ali Hassan al-Majid, cunoscut sub numele de „Ali Chimicul“. Potrivit sursei citate, alţi doi foşti oficiali ai regimului Hussein au primit aceeaşi pedeapsă, moartea prin spânzurare, pentru rolurile avute în campania antikurdă din anii â80 care a dus la moartea a 180.000 de persoane. Ali Hassan al-Majid, fost şef al Biroului Nordic de Comandă al Partidului Baath, a căpătat sinistra poreclă după ce a decis folosirea de arme chimice împotriva minorităţii kurde, în timpul operaţiunilor de înăbuşire a unei rebeliuni. Judecătorul care s-a ocupat de caz a declarat că al-Majid a fost găsit vinovat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. Fostul ministru al apărării, Sultan Hashim Ahmad al-Tai, a fost, la rândul său, condamnat la moarte, după ce a fost găsit vinovat de ordonarea unui atac de mari proporţii asupra civililor kurzi, prin deportare şi folosirea de arme chimice împotriva acestora. Chirac refuză să coopereze cu justiţia Fostul preşedinte al Franţei, Jacques Chirac, a refuzat să se lase audiat de judecători într-o investigaţie în care este acuzat că ar fi pus la cale discreditarea succesorului său, Nicolas Sarkozy. Judecătorii vor să afle dacă în urmă cu trei ani domnul Chirac ar fi ordonat - în secret - o investigaţie a serviciilor secrete asupra acuzaţiilor că Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de interne şi rivalul său politic, ar fi primit fonduri ilicite. Între timp, acuzaţiile împotriva domnului Sarkozy s-au dovedit a fi false. Ele porneau de la presupunerea că mai multe personalităţi din domeniul politic şi al afacerilor ar fi profitat de pe urma unor comisioane plătite ca parte a unor contracte de vânzări de arme Taiwanului. Jacques Chirac a motivat refuzul său de a răspunde judecătorilor prin aceea că nu poate oferi dovezi într-un caz din perioada când avea imunitate prezidenţială.