Mai multă încredere în Avocatul Poporului
Un sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding, realizat în cursul lunii trecute, arată că Avocatul Poporului se bucură de un procent de încredere din ce în ce mai mare faţă de anii trecuţi. Din cele 1.003 persoane intervievate, 37% au răspuns că au o încredere mare în instituţia Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului apără drepturile şi libertăţile persoanelor fizice şi mediază soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, regiile autonome şi entităţile care realizează servicii publice aflate sub autoritatea administraţiei publice locale şi judeţene. În acelaşi timp, Avocatul Poporului asigură protecţia drepturilor şi a libertăţilor oricărei persoane fizice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică şi socială, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau a autorităţilor centrale (ministere, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); a administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); a instituţiilor publice (direcţii, inspectorate şcolare, servicii şi oficii); a regiilor autonome şi entităţilor care realizează servicii publice aflate sub autoritatea administraţiei publice locale şi judeţene. Petiţiile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxă. Programul de lucru cu publicul este în fiecare zi lucrătoare a săptămânii: luni - joi, orele 9:00-16:00; vineri, orele 9:00-14:00. Avocatul Poporului nu oferă consultanţă juridică, nu poate reprezenta petiţionari în justiţie sau în faţa altor organe ale statului şi nici nu poate interveni în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată sau în cauzele în care instanţa s-a pronunţat; nu soluţionează petiţiile referitoare la litigii cu caracter civil, penal, de dreptul muncii sau de altă natură şi nu are competenţa de a interveni în activitatea Parlamentului, Guvernului, Preşedintelui, Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ şi nici în actele şi faptele parlamentarilor.