Majoritatea accidentelor rutiere sunt cauzate de tineri

Data: 02 Septembrie 2008

▲ Poliţiştii atrag atenţia că un număr mare de accidente rutiere din România sunt cauzate de tineri care fie nu au experienţa necesară, fie nu adaptează viteza la condiţiile de trafic, ori bravează în faţa cunoscuţilor ▲ De la începutul anului, un număr de 30 de persoane au murit în accidente rutiere în Brăila, iar alte aproape 100 au fost accidentate ▲

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) atrage atenţia că la sfârşitul acestei săptămâni s-au produs mai multe accidente rutiere soldate cu număr mare de victime, iar în multe cazuri vinovăţia aparţine unor şoferi tineri. Potrivit unui comunicat remis, un grav accident s-a produs sâmbătă dimineaţă, pe DJ 212, în apropierea municipiului Feteşti, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere. Într-o curbă deosebit de periculoasă, un tânăr conducător auto, de 19 ani, posesor al permisului de conducere de aproximativ două luni, aflat la volanul unui autoturism de teren, din cauza lipsei de experienţă şi a vitezei neadaptate, a părăsit partea carosabilă, a rulat 70 de metri pe câmp, a pătruns pe rambleul căii ferate, rămânând suspendat pe şine, moment în care a fost lovit de un tren accelerat. În urma accidentului, conducătorul auto şi încă patru tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani au murit pe loc, alţi doi pasageri au scăpat cu răni uşoare. Circulaţia feroviară a fost blocată patru ore, deoarece trenul a deraiat. Un alt accident grav s-a produs sâmbătă seară, pe DJ 412, la kilometrul 2Â750 de metri, aproape de comuna Sohatu, judeţul Călăraşi, când un tânăr de 22 de ani, care conducea un autoturism pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi fără a poseda permis de conducere, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac, după care s-a răsturnat. Din accident a rezultat moartea a trei pasageri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, rănirea uşoară a conducătorului auto şi a altor doi tineri. Neadaptarea vitezei, una dintre cauze Un alt accident provocat de un şofer tânăr este cel produs duminică dimineaţă, pe DJ 605A, în localitatea Mateeşti, judeţul Vâlcea, de un băiat de 19 ani, care obţinuse permisul de conducere în luna ianuarie a acestui an, cauza fiind neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Într-o curbă la dreapta, autoturismul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă şi a căzut în albia pârâului Tăraia, de la o înălţime de peste 7 metri, izbindu-se violent de malul opus. „În autoturism se aflau şapte tineri care se întorceau de la o discotecă din localitatea Miloştea, cinci dintre ei fiind luaţi la ocazie, de pe drum. În urma impactului, autoturismul a luat foc, iar conducătorul auto şi încă doi ocupanţi, în vârstă de 14 şi 20 de ani, au murit carbonizaţi. Ceilalţi au reuşit să iasă din maşină, trei dintre ei scăpând cu răni grave, iar unul cu răni uşoare“, precizează comunicatul. Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române recomandă părinţilor să decidă cu mare atenţie momentul în care încredinţează copiilor autoturisme, subliniind că înscrierea la o şcoală de şoferi trebuie să se facă numai după studierea discretă a comportamentului tinerilor. 30 de persoane moarte în Brăila Un număr de 30 de persoane au decedat, iar alte 98 au fost grav rănite în accidente de circulaţie, produse în judeţul Brăila, în primele şapte luni ale acestui an. Accidentele rutiere au fost în număr de 108, din care 44 s-au produs în municipiu, fiind înregistrate 41 de victime accidentate grav şi patru morţi, şi 64 în judeţ, soldate cu 55 accidentaţi grav şi 26 morţi. Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Brăila, comisar Marian Caragaţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din nefericire, numărul accidentelor soldate cu morţi s-a dublat. Autorii accidentelor sunt 85 brăileni, iar 23 aflaţi în tranzit, dintre aceştia 53 fiind amatori, 35 profesionişti, 8 biciclişti, 8 mopedişti, un conducător de atelaj hipo, un conducător de ATV şi doi fără permis de conducere.