Mănăstirea Bucovăţul Vechi-Coşuna la 1900

Pe drumul de ieşire din Craiova, care duce spre Cetate, până în râul Jiu, în cartierul Mofleni, pe partea dreaptă şi ascunsă de clădirile mai noi se găseşte istorica Mănăstire Bucovăţul Vechi sau Coşuna, în a cărei incintă funcţionează Seminarul Teologic. O primă fază a construcţiei monahale ar fi din 1483, cu biserica ridicată pe la 1506-1512. Lăcaşul care se păstrează a fost ridicat la 1572, în vremea domnitorului Alexandru al II-lea Mircea, de către Ştefan clucerul şi fiul său, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Biserica a fost ridicată din cărămidă şi piatră din castrul roman de la Pelendava, în formă de cruce, cu o turlă pe naos, zid despărţitor între naos şi pronaos şi cu faţade din cărămidă aparentă şi firide în două registre, specific sec. al XVI-lea. Proscomidiarul este situat în partea de sud a altarului. A fost zugrăvită după doi ani de la zidire, iar ca element de noutate pictura conţine o cronică a domnitorilor Ţării Româneşti, alături de erminia consacrată. La 1588, fiul ctitorului, Pârvu clucerul, a închinat acest aşezământ la Mănăstirea Sfântului Varlaam de la Meteore, Grecia. La mijlocul sec. al XVII-lea a fost vizitată de patriarhul Macarie al Antiohiei şi arhidiaconul Pavel de Alep, de la care avem următoarea descriere: "Am ajuns în partea de apus a oraşului Craiova, într-o vale sau vâlcea din mijlocul unei păduri, la o mănăstire cu hramul "Sfântul Nicolae", numită în limba lor Mănăstirea Bucovăţ. Se află în stăpânirea unor călugări greci, fiind închinată vestitei Mănăstiri "Sfântul Varlaam" din Rumelia.... Aceşti călugări care sunt în sus-pomenitul metoh sunt schimbaţi la fiecare trei ani şi se trimite de la lavră un alt egumen cu alţi călugări pentru a-l înlocui. Biserica este o clădire mândră şi este frumos zugrăvită peste tot. În faţa uşii este un izvor adânc ca un puţ, din care izvorăşte apa şi deasupra uşii este un pridvor cu o turlă înaltă". La 1771, mănăstirea a fost jefuită de cârjalii lui Pasvantoglu, fiind reparată abia la 1813, sub egumenia lui Daniil. La 1832, egumenul Hrisant a părăsit mănăstirea, deoarece apa Jiului dărâmase turnul-clopotniţă. Această ieşire din matcă a Jiului s-a repetat la 1837, când s-au dărâmat poarta dinspre apus, parte din chilii şi pridvorul adăugat bisericii. Ulterior, cutremurul din 11 ianuarie 1838 i-a provocat mai multe stricăciuni. Astfel, turla bisericii s-a prăbuşit şi o parte din anexe au fost avariate, ajungând o ruină. Mănăstirea a fost părăsită, pentru a fi ridicată din nou, într-un loc de peste apa Jiului. La 1873, biserica a fost refăcută în scopul utilizării ca lăcaş parohial, pentru însă numai două decenii. La 1900, vechea biserică a Mănăstirii Bucovăţul Vechi era filie a Parohiei Balta Verde, fostul slujitor al lăcaşului medieval slujind ca paroh la Parohia Bucovăţul Nou. Ulterior, vechiul Bucovăţ a ajuns în grija Comisiunii Monumentelor Istorice.