Mănăstirea Cernica la 1900

Aşezământul îşi are începuturile din 1608, atunci când Radu Vodă Şerban atesta prin hrisov că vornicul Cernica Ştirbei ctitorise şi înzestrase mănăstirea care îi purta numele şi avea hramul "Sf. Nicolae". De fapt, fostul vornic al lui Mihai Viteazul zidise aşezământul pe locul unui schit de lemn mai vechi aflat între păduri seculare şi în mijlocul unui lac.

Al doilea ctitor a fost stareţul Gheorghe, ucenic al Sf. Paisie de la Neamţ, care începând cu 1781 a refăcut întreg ansamblul căzut în paragină şi a dat un suflu duhovnicesc acestei chinovii. În 1818, la conducerea mănăstirii a fost ales ieromonahul Calinic, viitorul episcop al Râmnicului şi care prin viaţa sa exemplară a devenit sfântul lui Hristos. Timp de 32 de ani a refăcut întreg aşezământul, a crescut chinovia la 350 de monahi, a iniţiat activităţi filantropice, a întemeiat ateliere meşteşugăreşti, a încurajat copierea textelor patristice, a realizat o adevărată pepinieră de teologi pentru viaţa bisericească românească. Astfel, Mănăstirea Cernica devenise una dintre aşezămintele reprezentative ale spaţiului românesc. La 1909, Cernica avea ca stareţ pe arhimandritul Visarion Ionescu, cu metania la Muntele Athos, şi avea o chinovie de 128 de vieţuitori.