Mănăstirea Cotroceni din Bucureşti în perioada interbelică

A fost ridicată în 1679 de luminatul domnitor Şerban Cantacuzino, cu veleităţi de bazileu şi promotor al culturii româneşti. În acest aşezământ a funcţionat tiparniţa de sub ale cărei teascuri a fost scoasă Biblia în limba română.

A fost cea mai înstărită mănăstire românească din sec. al XVIII-lea, trimiţând cele mai mari contribuţii la Biserica Protaton din Careia Athosului. După secularizarea averilor mănăstireşti, Mănăstirea Cotroceni a fost transformată în biserică de curte pentru reşedinţa de vară a domnitorului Carol I. După 1883, toate anexele vechii mănăstiri au fost demolate, pe locul acestora ridicându-se un palat domnesc după proiectul arhitectului Paul Gotterau. Noile clădiri erau destinate familiei principelui moştenitor Ferdinand şi Maria. În perioada interbelică, spaţiul din Mănăstirea Cotroceni era nelocuit, fiind vizitat uneori de regina Maria, care se retrăsese la palatul din Balcic. La cutremurul din noiembrie 1940, biserica Mănăstirii Cotroceni a fost afectată, fiind refăcută abia după al Doilea Război Mondial. Fotografiile de epocă surprind vechea arhitectură a bisericii cu acel fronton neoclasic eliminat la refacerea din 1977.