Mănăstirea Cozia la 1900

Până spre mijlocul sec. al XIX-lea, cronologic şi după rangul ei, Mănăstirea Cozia era considerată ca al doilea aşezământ al Ţării Româneşti, după cel de la Tismana. La Cozia este locul de odihnă al marelui voievod Mircea, considerat model al domnitorilor munteni. Mai ales în vremurile voievodale, Cozia a fost lavra de unde plecau arhimandriţii care ţineau locul mitropoliţilor Ţării Româneşti, atunci când nu puteau fi confirmaţi de Constantinopolul asediat de turci. După căderea Noii Rome, de la Cozia plecau stareţii pentru a fi aleşi mitropoliţi ai Ţării Româneşti, iar orice domnitor îi întărea daniile şi privilegiile. La mijlocul sec. al XIX-lea, Bibescu Vodă şi Ştirbei Vodă redescopereau Cozia voievodală, construiau şi adăugau la cele aşezate de înaintaşii lor. La 1900, Cozia de altădată ajunsese să fie "administrată" de un bătrân călugăr, iar "odoarele sale foarte vechi şi bogate să fie luate şi depuse la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti".