Mănăstirea dâmboviţeană Nucet după secularizare

Este una dintre cele mai vechi şi puţin cunoscute mănăstiri ale Ţării Româneşti. Izvoarele istorice îi situează începuturile în vremea voievodului Vlad Călugărul (1482-1495), care îi dăruise Muntele Buciaci de la obârşia Ialomiţei. Ctitorul Nucetului este boierul Gherghina, pârcălabul cetăţii Poienari, mare negustor şi unchiul domnitorului Radu cel Mare, pe care a înzestrat-o cu numeroase moşii şi privilegii. Se pare că Mănăstirea Nucet a făcut parte din centura de fortificaţii care apăra Târgoviştea. La începutul sec. al XVII-lea a fost refăcută de trei negustori greci, cu acest prilej Nucetul fiind închinat Mănăstirii Duşca din Trikala, Tesalia, Eparhia Larissei. Nucetul devenise una dintre mănăstirile importante ale ţării, deoarece la 1692 îi era închinat Schitul Panaghia, situat la nord-est de Târgovişte. La 1712, lăcaşul a fost refăcut de vel clucerul Ianache Văcărescu, boierul martirizat alături de Constantin Brâncoveanu. Barbu Văcărescu a fost cel care a refăcut-o la 1746, după devastatorul cutremur din 1738. După cutremurele din 1808 şi 1828, lăcaşul a fost rezidit în 1849. La momentul secularizării din 1863, Nucetul avea una dintre cele mai mari averi din Ţara Românească.

După acest an a fost spoliată de tot ce avea, lăcaşul fiind transformat în biserică de enorie pentru credincioşii din localitate. În 1947, biserica fostei Mănăstiri Nucet era în părăsire, în ruină şi în uitare.