Mănăstirea Govora la începutul secolului al XX-lea

Aşezământul vâlcean situat la 18 km de Râmnicu-Vâlcea, pe Valea Otăsăului, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", datează de pe la mijlocul secolului al XV-lea. În acea vreme, mănăstirea a fost arsă de către boierul Albu cel Mare, care se răzvrătise împotriva lui Ţepeş Vodă, pentru a-i lua scaunul de domnie. Au urmat refacerile şi daniile din vremea lui Vlad Călugărul şi Radu cel Mare. Mai apoi, domnul Matei Basarab a fost cel care a refăcut întreg aşezământul, aici instalând tipografia primită de la un alt mare român, mitropolitul Petru Movilă al Kievului. Aici s-au tipărit "Psaltirea", "Pravila mică" şi prima carte de lege în limba română cu titlul "Pravila de la Govora", tradusă din slavonă de eruditul călugăr Mihail Moxa. Ulterior, Constantin Brâncoveanu a refăcut clopotniţa, anexele, dar mai ales biserica, pe care a zugrăvit-o cu pictori din şcoala de la Hurezi. La 1837, spaţiul din biserică a fost mărit prin închiderea vechiului pridvor, transformat în pronaos, iar la intrare a fost adăugat un pridvor deschis. Cu această ocazie, biserica a fost învelită cu plumb şi zugrăvită în ulei. La refacerea parţială a bisericii, de la începutul secolului al XX-lea, acest pridvor a fost eliminat, iar la restaurarea făcută după al Doilea Război Mondial lăcaşul a primit înfăţişarea iniţială.