Mănăstirea Govora şi moştenirea ei de peste timp
La poalele dealului Coşul Mare de pe raza comunei Mihăieşti, în apropiere de Râmnicu Vâlcea, se află Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" - Govora. Numele îi vine din slavonescul "gavariti", care înseamnă "a vorbi", "a spune" sau "izvor", "murmur de izvor".
Legat de întemeierea Mănăstirii Govora, tradiţia nu ne-a păstrat numele primului ei ctitor. Pisania actualei biserici îl menţionează pe Radu cel Mare, care "au dires-o şi înfrumuseţat-o". Cu toate acestea, după mărturia voievodului, se pare că sfântul aşezământ ar data din vremea domniei străbunicului său, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Hrisoavele o arată drept aşezământ ortodox, în ciuda anumitor zvonuri conform cărora biserica ar fi fost ridicată pe temelia unui lăcaş de cult catolic, în anul 1485. De acest lucru ne asigură o inscripţie slavonă localizată pe un clopot existent în muzeul mănăstirii, datată în perioada 1456-1457.
Pomelnicul mănăstirii, cel mai vechi document statistic din Ţara Românească
Istoricii Aurelian Sacerdoţeanu şi Gh. T. Ionescu au emis ipoteza că, pe la sfârşitul secolului al XV-lea, mănăstirea ar fi fost de maici, iar la un moment dat chiar mixtă. Ultima variantă este puţin probabilă, dat fiind că Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din 787, prin canonul 20, a desfiinţat mănăstirile mixte, este greu de crezut că în monahismul românesc ar fi existat astfel de aşezăminte monahale. Pe de altă parte, dacă luăm în calcul numele desprinse din "Pomelnicul" mănăstirii, am putea fi tentaţi să mergem pe teoria celor doi istorici. Datorită faptului că aici s-au călugărit atât femei, cât şi bărbaţi, putem admite că au existat perioade când în mănăstire vieţuiau călugăriţe, dar şi perioade când obştea era formată din călugări.
Pomelnicul Mănăstirii Govora este cel mai vechi document statistic din Ţara Românească păstrat până astăzi. A început să fie scris în timpul voievodului Radu cel Mare, probabil, şi este prefaţat de o predoslovie cu învăţăturile mitropolitului Varlaam al Ţării Româneşti. Manuscrisul se găseşte în Biblioteca Academiei Române, cota 257, şi conţine numele monahilor care au vieţuit la Govora până în anul 1959, când aşezământul a fost transformat în mănăstire de maici, prin strămutarea a 21 de călugăriţe de la Mănăstirea Bistriţa.
Tipografia de la Govora
Pe la 1635, din porunca şi cheltuiala voievodului Matei Basarab, în incinta mănăstirii s-a înfiinţat o tipografie care avea să înscrie Govora pentru totdeauna în rândul mănăstirilor de cultură din România. Această tipografie va împlini dorinţa domnitorului cărturar de a lumina poporul prin carte, după cum el însuşi mărturiseşte: "Am văzut că în întreaga ţară e foamete şi sete, nu însă de pâine şi de apă, ci după prooroc, după vădită hrană şi adăpare sufletească. Nu puţin m-am mâhnit văzând că nu este nicăieri o astfel de hrană".
La 30 ianuarie 1637, a apărut la Govora prima carte, o Psaltire, în limbile slavonă şi română, tipărită de Meletie Macedoneanul, egumenul mănăstirii. A fost deschiderea unui lung şir de tipărituri, între care amintim şi Pravila din 1640, mai cunoscută cititorilor sub numele de "Pravila cea mică", cu un format de 21/14 cm. Setea de cunoaştere despre care vorbea Domnul Basarab a cuprins atât lumea laică, cât şi clerul. De aceea, pentru bunul mers al tipografiei, a fost înfiinţată aici şi o şcoală de tipografi. Nu ştim exact când s-a întâmplat acest lucru. Cert este că în anul 1636 şcoala exista şi funcţiona după normele iniţial stabilite. Existenţa ei este confirmată de rezumatul în greceşte al unui act semnat de patriarhul din acea vreme al Ierusalimului, pe nume Teofan.
Viaţa monahală peste veacuri
De-a lungul timpului, Mănăstirea Govora a păstrat un valoros tezaur de artă, icoane vechi, manuscrise şi tipărituri, lucru ce atestă cultura şi arta dezvoltate aici. Arhiva cinstitului aşezământ se înscrie printre cele mai vechi vestigii de ordin cultural existente în Biserica Ortodoxă Română. Materialul arhivistic este deţinut de către Episcopia Râmnicului şi Arhivele Statului Bucureşti, Craiova şi Râmnicu Vâlcea. Arhiva care se află la sediul mănăstirii şi la Centrul eparhial completează informaţiile documentare pe ultima perioadă. Informaţii care, trebuie precizat, sunt mai mult de ordin economic decât spiritual.
Din 20 iulie 1959, statutul mănăstirii a fost modificat de regimul comunist, aşa cum am arătat mai sus. Stareţă a fost aşezată Evghenia Racoviţă, de la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea. Maicile care au urmat în stăreţie s-au luptat cu greutăţile regimului totalitar, contribuind prin osteneală şi jertfă la refacerea vieţii monahale de aci.
Astăzi, Mănăstirea Govora, scăldată toată într-un alb imaculat, se impune ca o cetate medievală străjuită de turnul clopotniţei. O alee de piatră şerpuită taie frumoasa grădină cu pomi fructiferi şi te conduce la vechile porţi brâncoveneşti. Privind atât ansamblul clădirilor din curtea interioară, cât şi biserica, putem spune, fără să greşim, că Mănăstirea Govora este o adevărată bijuterie a artei medievale româneşti, bine conservată şi capabilă de a duce mai departe spiritul monahismului românesc. (Eugen Ovreiu)