Mănăstirea prahoveană „Suzana“ la 1900

Acţiunile uniate ale catolicilor din Transilvania pornite după 1700 i-a determinat pe tot mai mulţi români să treacă munţii Carpaţi la fraţii de acelaşi neam şi credinţă, din care unii fie s-au închinoviat la mănăstirile mai vechi precum Hurezi sau Nămăeşti, fie au întemeiat alte chinovii.

Pe la 1740, Suzana Arşicu, o credincioasă ortodoxă din Săcele, trecea munţii şi, în apropierea drumului dintre Braşov şi Ploieşti, prin Cheia, ridica o biserică din lemn cu hramul "Sf. Nicolae". La 1840, cu sprijinul episcopului Chesarie al Buzăului, maica Suzana Albuleţ a ridicat o altă biserică, din piatră şi cărămidă, dar care la 1882 era refăcută complet. La 1909, mănăstirea număra o obşte de 42 de maici, majoritatea din zona Braşov - Făgăraş, cu trei duhovnici. Prin refacerea ansamblului monahal, în vremea patriarhului Justinian (1965-1974), biserica a primit o înfăţişare puţin diferită faţă de cea de la 1900.