Mănăstirea prahoveană Verbila la 1900

Pelerinul care merge pe drumul de la Ploieşti spre Buzău, iar în dreptul localităţii Bucov parcurge spre Nisipoasa, are ocazia de a descoperi un aşezământ mai puţin cunoscut, ascuns de dealurile subcarpatice, numit Mănăstirea Verbila. Lăcaşul are o istorie care începe de la mijlocul secolului al XVI-lea, atunci când, de "Înălţarea Sfintei Cruci" din anul 1539, marele spătar Dragomir şi banul Toma, boieri ai domnitorului Radu Paisie, sfinţeau Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" de pe moşia lor de la Verbila. Biserica se înfăţişa în formă de cruce, cu trei încăperi, fără turle, cu decoraţiuni exterioare specifice perioadei. Un secol mai târziu, aşezământul a fost refăcut de vel spătarul Pană Filipescu, care a adăugat bisericii un exonartex format din coloane şi o clopotniţă deschisă în partea superioară. Iniţial, se pare că bipserica a avut rol de paraclis al curţii boiereşti, apoi, în timpul refacerii, a devenit mănăstire, deoarece aici era numit un egumen Antonie. Mănăstirea a fost afectată la cutremurul din 1802, dar trei ani mai târziu a fost refăcută de egumenul Paisie. În secolul al XVIII-lea a ajuns metoh al Mănăstirii Mărgineni, care l-a rândul ei aparţinea de Muntele Sinai. La secularizarea din 1864, Mănăstirii Verbila i s-a confiscat întreaga avere, inclusiv pădurile din jur, ajungând în părăsire.