Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de la Essex, „Athosul englezesc”
Arhimandritul Sofronie Saharov (31 septembrie 1896 - 11 iulie 1993) a fost unul dintre marii duhovnici ai vremurilor noastre, artist (pictor, muzician), teolog și văzător cu duhul, cunoscător al tainelor dumnezeiești şi omenești. Pe 11 iulie, ziua trecerii sale în veșnicie, i-am cinstit amintirea la mănăstirea Înaintemergătorului din estul Angliei, dimpreună cu comuni- tatea monahală care continuă să înflorească.
Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, ucenic al cuviosului Sofronie, este prezent, cu devotament, în fiecare an la slujba de pomenire din 11 iulie. Mitropolitul Ioan, ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani, a slujit Dumnezeiasca Liturghie cu o prezență de spirit adâncă, care îi și inspiră teologia sa euharistică. Coslujitori au fost Mitropolitul Atenagora (Peckstadt) al Belgiei, preoți oaspeți din Marea Britanie și străinătate, părintele stareț Chiril, dimpreună cu ieromonahii și ierodiaconii comunității monahale, în prezența a numeroși credincioşi, ale căror vieți au fost atinse de părintele Sofronie direct, până să treacă la cele veșnice, sau indirect, prin scrierile şi rugăciunile sale.
Părintele Sofronie a sădit și a înflorit darurile celor care i s-au alăturat, statornicind pe fiecare ucenic sub călăuzirea Duhului ce susține viața duhovnicească și o diversifică înfloritor și în același timp pe fundamentul comuniunii, care vine din ascultarea de stareț și de părinții duhovnicești.
Deosebit de însemnat pe calea îndrumării duhovnicești este să surprinzi darul fiecărui ucenic și să-l ajuți să-l facă roditor în viața sa și în viața comunității, sub ploaia harului dătător de viață şi mângâietor.
Mănăstirea din Essex este „Athosul englezesc”, singura, de fapt, din Marea Britanie cu adevărat mănăstire din punctul de vedere al organizării și al situației canonice. În vremea îndelungatei sale stăreții, părintele Chiril, care conduce în prezent obștea părinților și a maicilor de la Essex, a reușit, cu multă osteneală și stăruință, să păstreze duhul viu al mănăstirii, cultivat și insuflat de cuviosul părinte Sofronie. Specificitatea acestui duh autentic are la bază ancorarea statornică în tradiția ortodoxă monahală și, în același timp, adaptarea la nevoile și puterile omului contemporan. Aici se împletesc rugăciunea și contemplația personală cu lucrul mâinilor și împreună-participarea la rugăciune.
Unicitatea mănăstirii în lumea ortodoxă contemporană este dată și de viețuirea laolaltă a monahilor și a monahiilor în ceea ce privește activitatea zilnică, rugăciunea comună și mesele, precum și de rostirea rugăciunii inimii împreună, în liniște și la o lumină slabă, dimineața și seara. Aproape toți monahii și monahiile vorbesc mai multe limbi moderne, engleza, franceza, româna, și liturgice vechi, greaca și slavona.
Dragostea şi grija părintelui Sofronie pentru frumos se regăsesc în pictura armonioasă, în lucrurile de mână, obiecte simple, care au fost transformate, înfrumusețate, chiar s-ar putea spune spiritualizate. Comunitatea este dinamică, veselă și respiră un duh de normalitate și naturalețe. Astfel, și contactul cu noi, cei din lume, este firesc.
Mulți dintre noi, cei care locuim în Marea Britanie, abia așteptăm să ajungem în România, Grecia sau Țara Sfântă, pentru a găsi un prilej de întărire duhovnicească și ieșire din deșertul spiritual al lumii occidentale. Adeseori ne găsim aici înconjurați și constrânși de lumesc. Ne lipsește contextul spiritual pe care ni-l oferă o țară ce respiră duhul viu al Ortodoxiei, în ciuda tuturor problemelor sociale. Ne lipsesc chemarea la rugăciune în dangătul clopotului, crucea mare de pe biserică la care să ne închinăm și cântările psaltice care câteodată răzbat și în afara zidurilor bisericii, creând o atmosferă duhovnicească ce mai domolește lumescul de dincolo de ușa bisericii.
În Occident, locașurile noastre sunt mici oaze de spiritualitate, însă avem nevoie să găsim surse auxiliare de supraviețuire, pentru a ne hrăni și adăpa duhovnicește pe noi înșine și pe toți ceilalți care Îl caută pe Dumnezeu într-o lume ce pare să nu mai aibă nevoie de El.
Ispitele sunt fine și se agață de credincioși în „stil englezesc”. Se infiltrează pe dinăuntru și erodează sufletul credinciosului, poate chiar fără să-și dea seama. Se deslușește la un moment dat că persoana nu se mai recunoaște pe ea însăși, că ceva se întâmplă, însă nu se știe ce anume. Călătoria sau pelerinajul la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul a Cuviosului Siluan Atonitul și a părintelui Sofronie oferă multor confrați români acea doză „extra” de care au mare nevoie ca să supraviețuiască sufletește.
Fie ca rugăciunile și cuvintele cuviosului părintelui nostru Sofronie să ne învețe smerenia adevărată, a duhului zdrobit, și să ne călăuzească pașii pe cărarea mântuirii! (Pr. dr. Liviu Barbu, Parohia „Sf. Mc. Filoteea şi Cuv. Beda Venerabilul“, Norwich, Marea Britanie)