Mănăstirea Turnu are un „Leagăn prins de stele”
Greu de imaginat un loc care să aibă „în spate” mai multă istorie și spiritualitate decât Târgşor, judeţul Prahova. Aici a fost o așezare dacică. Aici a fost un castru roman, pe lângă care funcționau terme alimentate de mai multe izvoare. Aici a fost o curte domnească, a cărei biserică este singura ctitorie certă a lui Vlad Ţepeş, şi a funcţionat Mănăstirea Turnu până la sfârşitul secolului al 19-lea. Mănăstire care a renăscut miraculos în anii din urmă, frumoasă cum nu se poate povesti. Iar acum, locul va fi însufleţit de copii, căci mănăstirea a ridicat trei case pentru micuţii abandonaţi.
Am trecut pe lângă cele trei case, care sclipeau colorate în lumina soarelui, şi ne-am îndreptat întâi spre mănăstire, unde ne aștepta părintele stareţ Valentin Mâţu. Nici nu e nevoie să intri în incintă pentru a fi deja încântat de cum arată ansamblul, reconstituit conform cu originalul, după o răbdătoare și îndelungată căutare prin arhive - așa cum aveam să aflăm.
Iar înăuntrul curții... Frumusețea îți taie răsuflarea și las imaginile să spună mai multe decât aș putea eu. Începuturile renașterii mănăstirii n-au fost însă tocmai frumoase și părintele stareț ne surprinde făcând o comparație cu amintirile mai degrabă neplăcute din... armată! Căci a făcut armata, întâi la Infanterie, apoi la Geniu. Ne spune de asemenea că a fost prima generație care a intrat la șase ani la școală, prima care a dat „treapta a doua”, prima care după opt luni de armată a fost trimisă la munci, a doua trimisă pe un „șantier național”.
Adus aici, în 1997, pentru a face ca totul să fie „cum a fost”, părintele a constatat că toate construcțiile erau în ruină și nu exista nici un act de proprietate! Din fericire, se păstraseră toate fundațiile, adică amprenta la sol, ceea ce, dimpreună cu mărturiile documentare, a facilitat ulterior refacerea.
De locuit a locuit cu chirie „într-un sfert de căsuță” din fosta Întreprindere Agricolă de Stat, căsuță pe care mai târziu a cumpărat-o. Doi ani și jumătate a durat procesul de reconstituire a proprietății. Pe-atunci, starețului mănăstirii fără acte și fără ziduri i s-a părut foarte mult, dar acum știe că există oameni care se judecă de trei decenii încoace... „Dumnezeu a rânduit incredibil și eu sunt convins că și ctitorii ne-au ajutat foarte mult”, spune părintele.
Odată proprietatea reconstituită, au început prin a reconstrui fosta Biserică Domnească. Se știa că a avut un mic pridvor, dar la săpăturile pentru descărcare de sarcină arheologică s-a descoperit că mai avusese unul, mare, și tot atunci s-a găsit un dinar de pe vremea împăratului Traian!
Peste ani, un bătrân i-a mărturisit starețului că, în 1948, a venit și el cu căruța, ca și alții, să ia cărămizi din clădirile prăbușite ale mănăstirii. Parohul de atunci, părintele Ursu, i-a strigat: „Omule, nu lua nimic de-aici, că se va face mănăstire înapoi!” Celălalt l-a privit lung: oare nu știa că venise urgia comunistă? Dar, impresionat, a pus cărămizile la loc și a plecat.
Mai aflăm că în Evul Mediu curtea domnească de la Târgşor avea nu mai puţin de şapte biserici. Nu e de mirare, căci localitatea era pe atunci un prosper centru comercial al Ţării Româneşti.
Începutul mai lent, finișul în viteză
Căutarea descrierilor documentare n-a fost treabă ușoară. „Ați văzut și dumneavoastră”, ne spune cu umor amar, „că azi autoritățile au găsit soluția de a-i ajuta pe oameni: au interzis accesul la Arhivele Naționale...”
În apropierea mănăstirii se află o clădire numită Palatul Moruzi - în fapt, un conac -, pe care se pare că pusese ochii un investitor care voia să exploateze aici mitul Dracula. Perspectiva nu era încântătoare, așa că, la licitația pe care a organizat-o firma care deținea „palatul”, mănăstirea l-a obținut și l-a transformat într-un centru medical dotat cu toată aparatura necesară, pe specialități, plus laborator pentru analize, inclusiv de COVID-19. Clădirea folosită este cea în care erau pe vremuri locuințele servitorilor; renovarea celorlalte clădiri din complex mai are de așteptat.
În afară de faptul că asistența medicală este gratuită, centrul este foarte căutat pentru că aici lucrează bine cunoscutul părinte Pavel, doctor și monah totodată. Părintele stareţ ne-a povestit cum a sunat o doamnă să se programeze și starețul i-a spus că sunt ocupate locurile până anul viitor. „Mergeți la alt medic”, a sfătuit-o, la care doamna a răspuns: „A! Am fost chiar ieri, dar vreau neapărat să mă vadă părintele Pavel!”
Încet-încet, după ce au explicat că nu vor deranja nicicum cercetările arheologice din zonă, au reușit să obțină autorizație de construcție pentru restul clădirilor și în 2013 au depus un proiect (arhitect fiind Călin Hoinărescu) pentru a accesa fonduri europene. Părintele mărturisește că n-a crezut că le vor obține, dar firma de consultanță la care au apelat a insistat că se poate, și în 2014, după ce până atunci fuseseră mereu la coada listei, au semnat contractul de finanțare, cu o singură condiționare: trebuia să termine până în 31 decembrie 2015.
Constructorii l-au asigurat pe stareț că nu e nici o problemă, dar în toamna următoare l-au anunțat că au altă urgență și „n-o să fie decembrie, o să fie februarie, ce contează două luni?” Conta. În septembrie 2015, mănăstirea a primit atenționarea că, dacă nu sunt gata conform înțelegerii, va trebui să dea toți banii înapoi! Șantierul era terminat cam 60%...
Anunțat la rândul lui, constructorul s-a mobilizat și „a început nebunia! Aveam o sută de lucrători în curte și am asistat chiar la o scenă de comedie: unii băgau materialele în casă, alții le scoteau...”
Dar, spre cinstea lor, au fost gata la timp și totul, până la cel mai mic detaliu, arată impecabil.
La 12 mai 2019, în Duminica Mironosițelor, mănăstirea a fost sfințită de Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Să mai notăm că în trecut mănăstirea era înconjurată de ape și avea un turn de observare din care se vedea până departe și de la care, de altfel, i se trage numele. Dar nu s-a primit aprobare să se refacă și turnul.
Un telefon de pe o plajă din Caraibe
Începând din 1752, Mănăstirea Turnu dădea bani la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București, cunoscut drept Spitalul Calicilor, din 1840 jumătate din ce obținea mănăstirea se ducea către Eforia Spitalelor Civile, iar ultimul stareț de dinaintea risipirii obștii asigura învățătura de carte pentru șase copii sărmani.
Având această tradiție, în 2008, cu binecuvântare de la Patriarhul României, s-a înființat Așezământul social-cultural „Sfinții Martiri Brâncoveni”, al cărui prim obiectiv a fost centrul medical, practic o policlinică, urmat de diferite acţiuni social-culturale. S-a adunat o echipă, s-a organizat un spectacol caritabil la Filarmonică, la care s-au strâns 15.000 de euro, din care cu 9.000 s-a cumpărat un scaun stomatologic. „Mi s-a părut imens, dar pe urmă am aflat că prețul normal era de aproape 14.000...” Centrul medical funcționează parțial din donații - inclusiv din partea părintelui Pavel, care-și donează salariul...
Anul acesta, Mănăstirea Turnu a sărbătorit Ziua Copilului printr-un maraton educaţional, în 27-29 mai, în care cei mici au putut participa la ateliere de creație, pictură, gătit și jocuri în aer liber. Intitulat „Feeria copiilor”, evenimentul s-a desfășurat în amfiteatrul de la termele romane.
Cât despre casele pentru copii, proiect cu frumosul nume „Leagăn prins de stele”, inițial visau să facă un spital. Medicul-călugăr chiar a vorbit despre asta în mai multe emisiuni TV la care a fost invitat (căci e un om cum rar găsești), inclusiv în cea a lui Carmen Avram. Drept care, spune starețul de la Turnu: „M-au sunat oameni care spuneau că vor să ne doneze milioane de euro... I-am îndrumat către site-ul nostru, să scrie pe mail, că sigur le răspunde cineva... Cine vrea să dea vine la mănăstire și dă cât poate, chiar și-un leu. Dar într-o zi am văzut un număr cu prefixul +1, știam că e din Statele Unite... Era o doamnă care se afla pe o plajă din Caraibe, în Antigua... «Am văzut că vreți să faceți un spital și vreau să contribui». Înainte, îl ajutase pe părintele Damaschin, de la Iași”. După ce a donat 30.000 de dolari, doamna a întrebat: „De ce nu faceți un adăpost de copii? Vă dau eu niște bani să începeți!” Desigur, l-am întrebat pe părintele stareț numele doamnei, care e acum în țară. Mi-a spus însă că dorește să rămână anonimă.
Așa a-nceput povestea. La final, când s-a tras linie, a reieșit că, din diferite surse, s-au strâns și s-au cheltuit cam 700.000 de euro. Pe peretele uneia dintre căsuțe e o lungă listă cu numele sponsorilor.
Părintele ne-a făcut o mărturisire: „Eu, seara, «dublez» paza mănăstirii, stau de vorbă cu paznicul nostru sau mă plimb și, pe-atunci, m-am rugat la Dumnezeu: «Dă-mi și mie un milion de euro!» Nu mi s-a părut o sumă foarte mare”, spune cu umor. Cum banii au venit cu țârâita, părea că rugăciunea n-a avut efect, dar la sfârșit s-a gândit mai bine... „Ar mai fi 300.000, dar poate mi i-a dat și pe ăia și n-am înțeles eu mesajul!”
Un spațiu plin de duh
Am ieșit din sala podită cu cărămidă în care am purtat discuția cu părintele stareț și am pornit mai întâi spre centrul medical, pe care l-am vizitat pe îndelete. Apoi ne-am îndreptat spre cele trei căsuțe care vor adăposti 18 copii din centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială Prahova. Totul e nu numai foarte nou, cu parfumul acela specific de locuință abia văruită, vopsită și lăcuită, nu doar elegant și curat, ci și spațios și plin de lumină - impresie sporită de faptul că întreg mobilierul e de culoare albă.
Canapele și taburete comode, dulapuri și dulăpașe ergonomice, pereți pictați ca-n cărțile pentru copii, birouri, calculatoare, paturi suprapuse, o bucătărie-sală de mese cu toate dotările moderne: plită cu inducție, mașină de spălat vase, mașină de spălat rufe, uscător de rufe, mixer, prăjitor de pâine etc.
Și soarele intrând din toate părțile, prin ferestrele mari și prin ușa cu geam dinspre mica terasă și peluza din spate, spre zona în care părintele stareț ne spune că se străduiesc să amenajeze un teren sportiv multifuncțional.
De-acolo plecăm spre locul în care au fost termele romane, din care n-a rămas mare lucru, în schimb deasupra lor s-a construit un spectaculos acoperiș parabolic, transformând locul într-o sală de spectacole, în care au loc manifestările culturale ale mănăstirii. Ansamblul include și refăcuta Biserică Albă, ea însăși spațiu de atelier artistic și de expoziție.
Drumul dintre zidurile mănăstirii și terme este el însuși o frumusețe, cu garduri de nuiele și felinare „vintage”. La fiecare pas îți vine să te oprești și să privești în jur, până departe!
Am plecat de la Mănăstirea Turnu, sub un cer pictat cu stoluri de nori albi, întorcând mereu capul spre frumusețea pe care o lăsam în urmă. Acasă, înainte de a scrie aceste rânduri, am postat pe Facebook fotografii ale locurilor. Comentariul unei prietene a exprimat esențialul: „Totul plin de duh!”