Mânați la adânc

Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.

Implicațiile de ordin spiritual nu pot fi ignorate. Recent, două personalităţi ale lumii creștine au luat poziție față de falsificarea realității și manipularea ideologică și morală prin inteligența artificială. Astfel, Papa Leon al XIV-lea a afirmat că „modelele de AI sunt modelate de viziunea asupra lumii a celor care le construiesc şi pot, la rândul lor, să impună moduri de gândire prin reproducerea stereotipurilor şi prejudecăţilor prezente în datele pe care le exploatează”, iar Patriarhul Kiril a evaluat AI ca fiind „mai periculoasă decât energia nucleară”, accentuând necesitatea dezvoltării AI pe un model „ortodox, bazat pe valorile spirituale tradiționale și instruit pe surse corecte”. În acest context este de luat aminte la insistența privind digitalizarea învățământului și utilizarea AI în educație, inevitabilă de altfel. Ea va spori adicția tinerilor față de ecrane și implicit față de realitatea virtuală.

Mintea este ca o moară

„Macină ce-i dai să macine”, după cuvântul Sfântului Marcu Ascetul. Tocmai de aceea este o responsabilitate uriașă a factorilor de decizie, care trebuie să cântărească exact ce este potrivit pentru mințile elevilor. După cum afirma nu demult părintele Teologos, „trădarea copiilor în fața ecranelor” îi pregătește pentru „o lume care nu există”, pentru că AI nu iubește și nu are conștiință morală. Deși se referea la alte patimi și nu la dependența digitală (mai degrabă demența digitală, după Manfred Spitzer), un cuvânt al Sfântului Antonie cel Mare poate deveni tot mai actual: „Va veni vremea ca ­oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

Studii recente ale unor profesori și cercetători de la Universitatea din Montreal au avut în vedere crizele de sănătate mintală asociate cu utilizarea intensivă a AI, în mod special în cazul tinerilor. Oamenii de știință sunt de acord că, atunci când chatboții validează în loc să conteste convingerile false, aceștia pot fi periculoși. ­Deocamdată este un fenomen marginal, dar, dacă nu este controlat, ar putea duce la apariția mai răspândită a ceea ce ei numesc o „folie à deux” digitală. Pentru tinerii cu un psihic mai sensibil, dar, cu timpul, pentru orice om, adevărul va fi tot mai greu de deosebit de ficțiunea (putem citi minciuna) realizată cu AI. Este suficient să vedem ­explozia de fake on-line bazată pe prelucrarea imaginilor și clonarea vocii umane.

Duhul Adevărului

Falsificarea realității atrage atenția asupra duhului care o mișcă. El, „de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Or, dacă nu ne raportăm la adevăr, ba mai clar, la Unicul Adevăr, atacul la mintea omului va fi deplin, chiar cu acordul lui.

Este, deci, de luat aminte la interpretarea pe care Părintele Cleopa o dă celui de-al treilea șase al pecetluirii din urmă, anume că „înseamnă închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere”. Posibilitatea unui control la nivelul minții are implicații duhovnicești majore pentru mântuire. Sfântul Macarie Egipteanul spune clar că „mintea este tronul dumnezeirii”. Cine va sta în ea? Și aici este datoria noastră să îi ajutăm pe elevi să-l așeze acolo pe Dumnezeu și nu urâciunea ­pustiirii. Altfel, dacă se pierd, după cuvântul părintelui Sorin Mihalache, „ei sunt așa pentru că eu nu sunt pară de foc în experiența credinței. Și orice gând care pleacă de la a analiza minusurile lumii, în corectitudinea filocalică, ar trebui să se termine cu minusurile mele. Eu sunt acelea care nu m-am rugat”.

Foc am venit să arunc

Multe lucruri se pot face pentru a ajuta elevii să își păstreze mintea limpede și dreaptă în acest context. În afara temelor din programa de religie dedicate provocărilor contemporane, de exemplu cu privire la mass-media sau ­fenomene normale și paranormale, de mare ajutor sunt și temele din opționalele Pregătiți pentru viață și Adolescență și autocunoaștere adresate acestor probleme. Dar nu este suficient, date fiind implicațiile duhovnicești ale AI. În realitate, rugăciunea de toată vremea este singura soluție.

Acum mulți ani, la una din orele de la clasa a IX-a, un elev mai năstrușnic se juca cu ceasul de curând primit, sub privirea admirativă a colegului de bancă. Tot fălindu-se cu el, a prins o rază de soare și a început să o reflecte prin clasă, pe alți colegi și, în final spre mine. Inițial am ignorat jocul copilăresc, dar când am văzut că se străduia să prindă raza din nou pentru a mă urmări mai bine cu ea la tablă în timp ce explicam, m-am oprit și i-am spus, oarecum amuzată: „Îți mulțumesc pentru că mă luminezi, acum să te lumineze și pe tine Dumnezeu cu privire la subiectul pe care tocmai îl discutam”. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru zburdălnicia acelui elev, am realizat importanța acestor cuvinte și de atunci am scris pe toate testele, sub locul pentru numele elevului: „Dumnezeu să îţi lumineze sufletul ca să găseşti răspunsurile cele mai bune. Doamne-ajută!” Apoi, discutând în orele dedicate despre rugăciunea de toată vremea a monahilor, am prezentat-o ca pe un `background” sfânt, o lumină a minții care face ca toate celelalte gânduri și activități de peste zi să fie potrivite ei. Dar nu ajunge să vorbim, ci să facem.

Postul Mare este un prilej de așezare. După cuvântul părintelui Teofil Părăian, „dacă vrei să-ți faci rânduială în viață, trebuie să-ți faci rânduială în minte”. Ne putem inspira din rânduiala de la Mănăstirea Essex și, la începutul orei, să rostim, în ștafetă, pornind de la profesor, trecând din elev în elev până se revine la profesor, forma scurtă a rugăciunii: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne”. Pentru o clasă de 35 de elevi durează cam două minute, fără grabă. Dacă a fost lucrătoare pentru atâția mireni care și-au schimbat viața la Essex, va fi lucrătoare și pentru noi și elevii noștri.

Pentru vremurile care vin, marcate de influența inteligenței artificiale asupra minții umane, după cuvântul profetic al părintelui Arsenie Praja: „Lucrarea cea de Taină a Isihiei va fi Taina Viitorului Lumii noastre. Istoria ce vine va fi cea mai teribilă confruntare dintre Lumină şi întuneric, dintre Duhul Vieţii şi al morţii. Dar Puterea Luminii va fi atât de mare, încât va depăşi toate legile fireşti. Fă-te părtaş la această mare Aprindere Duhovnicească a Lucrării celei de Taină”.

Să-i urmăm îndemnul de a pune această lumină în adâncul inimilor noastre și ale elevilor. Este singurul răspuns valid la ofensiva AI.