Manifestările şi profilaxia herpesului

Herpesul este o boală infecţioasă determinată de virusul herpetic. Boala se caracterizează prin persistenţa şi latenţa infecţiei, având multe reactivări, cu manifestări localizate şi generalizate.

Incidenţa infecţiei herpetice este foarte mare, fiind considerată cea mai frecventă viroză. Aceasta are o răspândire universală, iar statisticile arată că peste 90% din populaţia globului a prezentat măcar o dată boala. Rezervorul de virus herpetic este omul sănătos sau bolnav, acesta putând fi transmis prin contact direct şi mai rar prin picături nozofaringiene. Uneori, apar epidemii de herpes, sub formă de stomatite herpetice, în colectivităţi de copii, în familii, în spitale (acolo unde există un contact intim între obiecte comune). Perioada de contagiozitate este foarte greu de precizat, deoarece infecţia trece foarte repede în stare latentă. Se consideră că între 2% şi 8% dintre persoanele sănătoase elimină intermitent sau continuu virusul. Totuşi, maximul de contagiozitate îl prezintă infecţiile herpetice simptomatice. Toate persoanele sunt receptive la infecţia herpetică. Imunitatea apare după 7-14 zile. Poarta de intrare a virusului poate fi tegumentul, mucoasele erodate sau corneea, unde se realizează multiplicarea locală a acestuia. În continuare se produce infecţia persistentă de tip cronic, recurenţial sau latent. Reactivarea virusului se poate produce în anumite situaţii (traumatisme, insolaţie, frig, depresie psihică, stres, boli febrile), care, diminuând rezistenţa organismului, rup echilibrul dintre virusul latent şi organismul gazdă şi fac posibilă apariţia herpesului, chiar în prezenţa anticorpilor în sânge. Prima infecţie are loc în copilărie, cu herpesul primar, care determină forme clinice uşoare. Infecţia herpetică primară poate lua, însă, şi o evoluţie gravă, cu deces, mai ales la nou-născut. Herpesul recidivant se prezintă sub forme clinice de obicei uşoare, localizate. Recidivele de herpes localizat apar la persoanele care au imunitate faţă de virusul herpetic, fiind declanşate de condiţii variate (viroze respiratorii, pneumonii, meningita bacteriană, tulburări gastro-intestinale, sarcină, emoţii, eforturi fizice). La persoanele cu imunitate compromisă, infecţia herpetică se manifestă sever. Virusul herpetic poate afecta tegumentul în orice parte a corpului, dar în special faţa, mâinile şi picioarele. Acesta apare sub formă de vezicule, care apoi se ulcerează şi se cicatrizează după 7-10 zile, dacă nu survine o suprainfecţie bacteriană. La personalul medico-sanitar poate să apară herpesul degetelor. Iniţial, bolnavul prezintă prurit şi durere, după care apare o veziculă mare şi profundă, care se vindecă lent, în aproximativ 2-3 săptămâni. La nivelul gurii apare stomatita herpetică, care, uneori, poate avea un caracter epidemic (în familie sau colectivitate). Veziculele herpetice care apar în cavitatea bucală, pe gingii, faringe, se ulcerează repede, se suprainfectează bacterian, producând dureri puternice, salivaţie, miros fetid. Manifestările oculare determinate de virusul herpetic sunt reprezentate de keratita herpetică şi de conjunctivitele herpetice. Herpesul generalizat apare la nou-născuţii prematuri sau la denutriţi. Nici manifestările neurologice nu sunt de neglijat. Encefalita herpetică apare rar, cu debut brusc, cefalee, somnolenţă, convulsii şi comă rapidă. Ea apare mai des la adolescenţi şi adulţi, având o evoluţie gravă. Din punctul de vedere al profilaxiei, se recomandă izolarea nou-născuţilor şi sugarilor de orice persoană cu herpes. Izolarea se recomandă şi în cazul copiilor cu boli de piele.