Marin Sorescu, 80 de ani de la naștere

Scriitorul Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936 - d. 8 decembrie 1996) ar fi împlinit anul acesta 80 de ani. Persona­li­tăți și prieteni apropiați l-au evocat la Biblioteca Academiei Române, luni, 29 februarie, în cadrul unui eveniment intitulat „Rotonda 13 - Marin Sorescu”, în organizarea Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), în parteneriat cu Academia Română - Secția de Filologie și Literatură, Biblioteca Academiei Române și Fundația Națională pentru Știin­ță și Artă. Au participat: acad. Eugen Simion, acad. Ion Pop, Virgil Tănase, Ion Caramitru, Ilie Gheorghe, Tudor Nedelcea, Ion Co­cora, prof. univ. dr. Lucian Chișu, conf. univ. dr. Paul Cernat, conf. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul MNLR.

Evenimentul a fost deschis de academicianul Eugen Simion, care a rememorat perioada foarte grea din viaţa lui Marin Sorescu când după 1990 scriitorul a fost „linşat” de o parte importantă a presei, pe nedrept, iar stingerea rapidă, la o vârstă când marele scriitor mai avea atâtea de oferit, ar fi fost grăbită, chiar provocată de acest linşaj. „I se reproşa că pleacă prea mult (în străinătate, înainte de 1989 - n.r.), că pleacă cu voie de la poliţie” (…) Eu nu cunosc să fi fost vreun scriitor care să fi avut mai mult de suferit din cauza cenzurii decât Marin Sorescu. Era cenzurat la sânge, fiecare piesă de teatru avea parte de mai multe audiţii, ba chiar la una dintre ele au fost aduşi în sală muncitori dintr-o fabrică, pentru a-şi da cu părerea despre piesa lui Sorescu”, a spus academicianul. Cu ocazia acestor atacuri la care a fost supus Marin Sorescu, „mi-am dat seama cât de fragil şi vulnerabil este acest om”, a mai spus criticul literar. Eugen Simion a mai vorbit despre tema rezistenţei prin cultură în timpul dictaturii comuniste, atrăgând atenţia asupra unor nuanţe importante, care, neînţelese corect, riscă să vicieze fondul întreg al problemei culturii în vremea dictaturii. „Noi credeam foarte mult în ideea rezistenţei prin cultură, cultura trebuie să fie în vremuri ca acelea precum preotul în timpul epidemiilor - să nu plece din sat, să nu dispară, să se salveze ce se mai poate salva.” Finalul cuvântului academicianului Eugen Simion a pus în valoare opera scriitorului Marin Sorescu: „De curând, am recitit piesa «Paraclisierul», scrisă în 1970, care de atunci nu s-a învechit nici măcar cu o virgulă”. Deci un Marin Sorescu actual şi viu, care merge mai departe, în pofida aşteptării unui personaj evocat fără nume, care ar fi spus că „nici un tânăr nu va scrie despre Marin Sorescu” - ipoteză infirmată, spune academicianul, chiar şi de o recentă apariţie a cărţii „Marin Sorescu. Singur printre canonici”, de Cosmin Borza.

Academicianul Ioan Pop, participant la eveniment, a declarat despre această carte, la momentul lansării din martie anul trecut: „Avem în faţă un studiu dintre cele mai aprofundate ale operei lui Marin Sorescu, novator în multe privinţe, curajos în confruntările cu opinii critice care i-ar fi intimidat pe alţi cercetători, reuşind să corecteze prejudecăţi şi limite ale receptării de până acum. Cosmin Borza scrie bine, găseşte adesea sintagme foarte expresive pentru a-şi concentra judecăţile de valoare, evită înfloriturile stilistice, mizând pe exactitate şi nuanţă”.

Eugen Simion a oferit publicului un moment emoţionant la finalul întâlnirii, evocând o întâlnire dintre el şi Marin Sorescu, la Paris, în tinereţile lor, când Sorescu tocmai venise de la o bursă din Statele Unite şi avea „în buzunar” cartea „La Lilieci”, scrisă peste Ocean.

A urmat apoi la tribună actorul Ion Caramitru, care a oferit un adevărat regal actoricesc, un spectacol complex, în care Marin Sorescu a fost pus în valoare în toate aspectele sale: poet, dramaturg, prieten, dar și ca om cu frământările şi spaimele sale, cu talentul său. Actorul și-a amintit momentele unice când îi traducea, pe loc, într-o galerie din Edinburgh, versurile pe care Sorescu le spunea în română. „Am fost primul traducător al lui Marin Sorescu”, a spus, mai în glumă, mai în serios, Ion Caramitru. Poate niciodată nu a fost Marin Sorescu atât de frumos vorbit cum a făcut-o marele actor, care a smuls aplauze la scenă deschisă, transformând ceea ce ar fi putut fi o evocare simplă a unui mare scriitor dispărut, într-un spectacol de neuitat. Un moment de mare emoţie a fost rememorarea făcută de Caramitru momentului în care s-a jucat piesa „Răceala” - şi ce moment: 4 martie 1977! Cutremurul i-a prins pe actori în sală, „turcii fugeau în şalvari şi papuci, lumea s-a strâns în jurul statuii lui Kogălniceanu şi o lua în braţe...” - un moment sută la sută sorescian, a povestit Ion Caramitru.

A urmat Virgil Tănase, scriitor şi regizor de teatru, care i-a tradus în limba franceză piesele „Matca” și „Paraclisierul”, până astăzi nepublicate, și care a primit invitația de la Eugen Simion de a le publica în revistele academiei. Scriitorul a vorbit despre sensurile cuvintelor la Marin Sorescu, precizând că acestea se orientează către un pol, iar traducerile trebuie făcute ţinându-se cont în primul rând de „câmpul” cuvintelor, neexistând de multe ori posibilitatea de a reda într-o limbă ce a spus în original autorul. Ca exemplu a dat piesa „Matca”, al cărei titlu a ales să nu-l traducă, fiindcă ar fi orientat cititorul într-o direcţie greşită, „matca” la Sorescu având în limba română trei sensuri în acelaşi timp: curgere, regina albinelor şi obârşie.

Odată cu evocarea lui Marin Sorescu, a debutat şi programul „Valorificarea patrimoniului literar național în spațiul public”, inițiat de Muzeul Național al Literaturii Române și de Poșta Română, susținut și recomandat de Academia Română. A fost pregătit un poster cu o fotografie a scriitorului, însoțită de un poem simbol al acestuia: „Boala”. Acest poster este în prezent afișat în toate oficiile poștale din Bucu­rești și Craiova, iar în lunile următoare, în întreaga ţară.

După modelul acestui eveniment, vor mai fi organizate „rotonde” astfel: în martie va fi dedicată lui Nichita Stănescu, în aprilie lui George Bacovia, iar în luna mai lui Tudor Arghezi.