Mărturii despre contribuţia braşovenilor la Marea Unire
Vestita familie „Puşcariu“ din Sohodol-Bran s-a remarcat de timpuriu prin membrii săi de elită, atât pe tărâm bisericesc-şcolar, cât şi pe tărâm naţional. Unul dintre membrii acestei renumite familii a fost învăţătorul Ioan Puşcariu, luptător pentru unitatea naţională a românilor la 1 decembrie 1918.
Născut la 19 octombrie 1888 în comuna Sohodol-Bran, a urmat cursurile primare în localitatea natală, apoi, ca şi alţi membrii ai familiei Puşcariu, îl găsim şi pe el printre absolvenţii gimnaziului românesc din Braşov (azi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“), dar şi ai Institutului teologic-pedagogic din Sibiu. După absolvirea acestui institut a activat ca învăţător confesional la şcoala primară din Sohodol (1910-1929), şcoala primară mixtă nr. 2 din Braşov-Şchei (1929-1946), dar şi funcţionar la Cooperativa din Tohanul-Nou (1944-1956). Considerăm că în preajma împlinirii unui veac de la izbucnirea Primului Război Mondial şi a 96 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, este o datorie de onoare să aducem la cunoştinţa publicului câteva crâmpeie din viaţa şi activitatea acestui învăţător de pe meleagurile Branului, luptător pentru unitate naţională, ,,un suflet uitat“.
Fondul „Puşcariu“
În Arhiva „Muzeului Prima Şcoală Românească“ din Şcheii Braşovului s-a format un fond documentar dedicat familiei „Puşcariu“ din Sohodol, iar printre numeroasele documente s-au găsit unele care ne confirmă participarea sa la lupta românilor ardeleni pentru unitate naţională. Dintr-un certificat comunal prin care se confirmă înfiinţarea Consiliului Naţional comunal Bran, care a fost dizolvat în anul 1919, printre membrii acestui Consiliu îl aflăm şi pe învăţătorul Ioan Puşcariu din Sohodol, căruia i s-a eliberat un bilet de liberă trecere de către colonelul Lupescu, iar sarcina lui Ioan Puşcariu era aceea de „a supraveghea buna administraţie a comunei contra oricărui devastator, fie civil sau militar, cerând concursul celei mai apropiate trupe, care este obligată şi dotată cu cele necesare, pentru ca nu cumva neregulile comise să fie imputate armatei. Contravenienţii vor fi arestaţi şi aspru pedepsiţi de autoritatea militară. Bran la 16 august 1916. Comandantul brigăzii a VI-a. colonel I. Lupescu ss.“(Arhiva muzeului, Fond „Puşcariu“, doc. necat./1916).
„Coroana României“ în grad de cavaler
După intrarea României în război, mulţi intelectuali din Ardeal s-au refugiat peste munţi în Regatul României pentru a se alătura armatei angrenate în luptă. În multe arhive ale României s-au descoperit aşa-zisele „dovezi“ eliberate de prefecţii diferitelor judeţe prin care confirmă prezenţa unor refugiaţi transilvăneni pe teritoriul Regatului României.
În fondul documentar mai sus amintit am descoperit două din aceste dovezi eliberate de Prefectura judeţului Dâmboviţa (una cu data de 3 octombrie 1916, iar cealaltă cu data de 19 octombrie 1916), prin care ne confirmă că învăţătorul Ioan Puşcariu, refugiat transilvănean, putea să meargă în Ploieşti, Buzău, Râmnicul Sărat şi Bucureşti, iar prezentele dovezi s-au eliberat „spre a-i servi ca act de recunoaştere la cerere faţă de autorităţi“ (Arhiva muzeului, Fond „Puşcariu“, doc.25/3 oct. 1916 şi 101/19 oct.1916).
Activitatea sa a fost recunoscută şi răsplătită de autorităţile superioare politice şi şcolare: decorat cu ordinul „Coroana României“ în grad de cavaler (1943); răsplata muncii pentru 25 de ani, brevet acordat în 1944; calificativul „foarte bine“ acordat de inspectoratul şcolar regional la 1945; gradaţie de merit (1945), dar şi distincţia de „învăţător superior“ (1945). Pe tărâm şcolar a colaborat cu mai multe organe superioare şcolare, purtând corespondenţă cu Pompiliu Dan, Gheorghe Codrea, Nicolae Garoiu şi Mihai Popovici.