Mărturii despre frumusețile ascunse în sufletele şi zidurile unei comunități monahale

La Neamţ, poate mai mult decât în alte aşezăminte monahale din ţara noastră, au vieţuit mereu monahi cu vocație cărturărească şi conștiință misionară, care au contribuit mult la cunoașterea şi promovarea mănăstirii, a rolului şi importanţei ei în istoria, cultura şi spiritualitatea românească. În șirul acestor călugări cărturari nemțeni se înscrie acum şi numele Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cunoscut pentru activitatea sa publicistică bogată, fiind și autorul a două volume, publi­cate recent de Editura Basi­lica a Patriarhiei Române, cu titlul Pagini vechi şi noi din istoria Lavrei Neamţului.

Cu o vechime de aproape un mileniu, de-o vârstă cu istoria vechilor voievozi întemeietori ai Țării Moldovei, Mănăstirea Neamţ este păstrătoarea unui trecut și a unui patrimoniu inestimabil al spiritualităţii, culturii şi artei bisericeşti ortodoxe din ţara noastră. De-a lungul timpului, Mănăstirea Neamţ a fost subiectul a numeroase studii şi cercetări istorice, realizate de către savanţi şi istorici renumiți, care au evocat-o în monografii ample sau lucrări tipărite în mai multe tomuri. În acelaşi timp, au existat totdeauna printre monahii Mănăstirii Neamț cronicari învăţaţi şi biografi pricepuți, care au așternut pe hârtie, cu slove inspirate, istoria acestei străvechi Lavre a Ortodoxiei româneşti. La Neamţ, poate mai mult decât în alte aşezăminte monahale din ţara noastră, au vieţuit mereu monahi cu vocație cărturărească şi conștiință misionară, care au contribuit mult la cunoașterea şi promovarea Mănăstirii Neamț, a rolului şi importanţei ei în istoria, cultura şi spiritualitatea românească.

În șirul acestor călugări cărturari nemțeni se înscrie acum şi numele Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor,  cunoscut pentru activitatea sa publicistică bogată, care oglin­dește mai ales viaţa duhovnicească şi culturală a lumii monahale şi ale cărui începuturi au pornit din chinovia Neamțului, ocrotite de rugăciunea şi mijlocirile Maicii Domnului, a cărei icoană făcătoare de minuni, „Lidianca”, considerată cea mai veche şi mai frumoasă din țară, se află în voievodala mănăstire a Neamţului.

Istoria chinoviei nemțene și biografiile viețuitorilor ei sunt preocupări mai vechi ale Prea­sfinț­itului Părinte Timotei Prahoveanul; în 2008 publica la Editura Trinitas volumul Viețuitori din chinovia Neamțului în veacul al XX-lea. Biografii, o interesantă și necesară recuperare a portretelor biografice ale monahilor Mănăstirii Neamț, așa cum s-au păstrat ele în actele de cancelarie.

Noua carte, Pagini vechi și noi din istoria Lavrei Neamțului, apărută recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române, este o lucrare mult mai extinsă și mai cuprinzătoare. Ea include un număr mai mare de evocări, acoperă o perioadă cronologică mai largă și cuprinde o serie de consemnări retrospective, conturând veritabile portrete în cuvinte, care evocă personalități duhovnicești, „sta­reți sau foști viețuitori ai Lavrei Neamțului, cu slujiri diferite în Biserică: patriarhi, episcopi, arhi­mandriți, duhovnici și monahi de rând, unii dintre ei înconjurați de nimbul sfințeniei”, cum mărtu­risește autorul. Cele 85 de portrete biografice cuprinse în paginile celor două volume (în total 764 de pagini) sunt tot atâtea prilejuri de a povesti cu har deosebit şi spirit de observație, întâmplări inedite sau evenimente liturgice importante, la unele dintre ele autorul fiind martor direct.

Așa cum ne-a obișnuit, grija pentru condițiile grafice deosebite ale celor două volume se datorează Mănăstirii Stavropoleos, iar ima­ginea de pe copertă reprezintă un tablou al Mănăstirii Neamţ, realizat de artistul ieșean Vasile Ilucă.

Bogate şi variate în conținut şi în expresie, portretele luminoase se constituie sub forma unor sinteze între istorie şi confesiune, astfel încât valoarea documentară este, de cele mai multe ori, dublată de una artistică.

Cronicar şi creator de literatură bisericească duhovnicească, autor de eseuri, monografii şi studii pe teme de istorie, spiritualitate şi cultură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul concentrează, în reflecţiile sale cu parfum de pateric, experiențe ale unor călugări îmbunătățiți, trăiri şi lupte ale nevoitorilor în „războiul cel nevăzut”, împliniri du­hov­nicești ori realizări misionare şi culturale, pe care le împăr­tășește şi altora.

Abordarea literară este cursivă şi degajată. Autorul nu povestește sec faptele, înşirându-le ca un analist, ci le ilustrează şi le aduce în actualitate prin exemplificări şi comparații, prin caracterizări de-o fermecătoare măiestrie literară. Aceste portrete nu sunt con­venționale, nu urmează un model comun, sunt captivante şi conțin adeseori cugetări înțelepte, vorbe de duh şi învățături duhov­nicești.

Arta de a portretiza şi profunzimea analitică a autorului fac din unele evocări adevărate poeme narative. Bogate în exprimări pline de sensibilitate, nelipsite de realism, cu observații personale şi multe completări istorice sau biografice, reflecţiile sunt expresia unei gândiri pătrunzătoare, echilibrate, bazate pe observarea pertinentă a omului şi a vieții, dar şi pe o excepțională cunoaștere livrescă.

Adeseori, descrierile unor evenimente ori evocările unor personaje devin prilej de confesiune, de mărturisire a unor gânduri sau amintiri trăite de autor ca expe­riențe personale, care conferă relatării un plus de autenticitate, de familiaritate şi profunzime.

„Amintirile sunt cel mai pre­țios tezaur pe care îl purtăm cu noi în drumul vieții”, declară Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul încă din Prologul lucrării, iar amintirile legate de mănăstiri, de altare sfinte şi oameni minunați sunt cele mai valoroase. Într-adevăr, neprețuite se dovedesc a fi amintirile despre hramurile de altădată ale Mănăstirii Neamţ, despre Patriarhul Nicodim Munteanu, fost stareț al bătrânei chinovii, iubitor al slujbelor liturgice şi cărturar neobosit, care a rectitorit tiparnița Mănăstirii Neamțului, răspândind învăță­turile ziditoare de suflet, sau despre „călugării nemțeni tipografi de altădată”: arhimandritul Vladimir Muscă, Gherontie Brustureanu, arhimandritul Claudiu Derevleanu şi ierodiaconul Petroniu Bulbucanu. Un loc aparte în iconomia lucrării este dedicat „călugărilor de la Mănăstirea Neamţ ostenitori pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti, unii dintre ei aduși de Patriarhul Nicodim, alţii de Patriarhii Justinian, Iustin, Teoctist şi Daniel”. Dintre aceștia, cele mai rafinate portrete sunt dedicate părintelui arhimandrit Benedict Ghiuş, chipul luminos al mărturisitorului, care „a ars în duhul Rugului aprins”, precum şi părintelui Mitrofan Ifrim, „intendentul statornic şi credincios, cumpătat şi modest, de la Reședința Sfintei Patriarhii”.

În articolul „Trudind în mănăstirea mănăstirilor” (vol. 2, pp. 49-54), autorul creionează personalitatea stareţului actual al Mănăstirii Neamţ, arhimandritul Benedict Sauciuc, al cărui nume de inspirație latină înseamnă „cel binecuvântat”. Portretul este important pentru că schițează în acelaşi timp biografia stareţului Benedict, care „duce mai departe tradiția acestui loc”, ca un „străjer lângă bătrâna chinovie”, şi înnoirile şi realizările ultimelor decenii ale Mănăstirii Neamţ, care prin strădania stareţului Benedict Sauciuc şi sprijinul direct al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în timpul păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a reușit să redobândească terenuri, păduri şi bunuri ale mănăstirii, înstrăinate sau răpite de vechiul regim comunist, să edifice trei schituri noi: Băiceni, Braniște şi Cărbuna, să construiască un palat nou al stăreției, dotat cu paraclis, un centru social-cultural, ocrotit de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, clădiri administrative şi aproape 20 de case monahale noi. Mănăstirea beneficiază în prezent de o monografie nouă, întocmită de părintele arhimandrit Benedict ca teză de doctorat şi publicată cu titlul „Mănăstirea Neamţ, vatră de spiritualitate şi cultură românească” în 2 volume, precum şi de un modern centru de con­ferințe.

Aşadar, realizările ultimilor ani „nu sunt doar zidurile de cărămidă şi tencuială, ci mai ales cele legate de continuitatea unei tradiții”, a păstrării rânduielilor sfinte, a cultivării credinței şi spiritualităţii ortodoxe, a promovării tezaurului sfânt al acestei citadele a Ortodoxiei moldave.

În acest sens, cartea surprinde în paginile ei, șirul sfinților nem­țeni care s-au adăugat sfinților mijlocitori şi ocrotitori ai poporului român în fața tronului Prea­sfintei Treimi. Astfel, în anul 1992, prin râvna Mitropolitului Daniel al Moldovei şi Bucovinei, ctitorul principal al Mănăstirii Neamţ, Voievodul Ștefan cel Mare, a fost canonizat, cu ziua de pomenire în 2 iulie. De asemenea, a fost proclamată canonizarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, pomenit în 5 august, iar Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi, „stareţul trăitor şi învăţător al Filocaliei”, a fost trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de prăznuire în 15 noiembrie. De asemenea, în anul 2008, la Mănăstirea Neamţ, Patriarhul Daniel a proclamat canonizarea altor 9 sfinţi cuvioși români, trăitori în așezămintele monahale nem­țene.

Toate aceste in­formații, surprinse în volumul Pagini vechi şi noi din istoria Lavrei Neamţului, reflectă importanța Mănăstirii Neamț, loc binecuvântat, în care Dumnezeu viețuiește împreună cu oamenii.

Cartea Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Pagini vechi şi noi din istoria Lavrei Neamţului, apare anul acesta, 2018, la împlinirea a 30 de ani de la intrarea Preasfinției Sale în obştea monahală a Mănăstirii Neamţ (1988). Chiar dacă anii săi de viețuire în bătrâna chinovie a Neamţului nu au fost foarte mulți, cea mai mare parte a ascultărilor încredințate desfăşurându-se la Catedrala Mitropolitană din Iaşi (1990-2008), la Catedrala Patriarhală (2008- 2014), la Așezămintele Româneşti din Ţara Sfântă (februarie 2014 - ianuarie 2015), iar din anul 2014 ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, totuși, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a purtat mereu în sufletul său acest colț de rai şi oriunde l-au dus pașii ascultărilor a avut neîncetat, aproape de inima sa, Sfânta Mănăstire a Neam­ţului şi pe părinții ei mai vechi sau mai noi, povestind adeseori amintiri minunate din istoria ei.

Evocările monahilor nemțeni sau cu metania în străvechea lavră a Neamțului aduc cititorilor informații istorice inedite, ori­ginale prin referințe erudite, încercând să stabilească mereu punți de legătură între trecut și prezent, între istorie și cultură, între Biserică și societate, îm­părtășind cititorilor secvențe dintr-un trecut care fascinează și atrage. Infor­ma­țiile biografice, răspândite prin diferite cărți şi publicații biseri­cești, adunate și puse împreună, reușesc să reconstituie un tablou a ceea ce poate fi socotită misiunea Mănăstirii Neamţ în ansamblul vieții bise­ricești, contribuind la cultivarea şi promovarea credinței, a istoriei naţionale şi a tradițiilor autentice.

Iar peste toate, faptul că autorul a avut șansa de a trăi între zidurile acestei mănăstiri, de a se ruga şi a sluji în bisericile, paraclisele şi schiturile ei, de a-i cunoaște viețuitorii de demult şi de a fi familiar cu spațiile şi întregul ansamblu al Mănăstirii Neamţ face ca rezultatul acestor scrieri să fie nu doar produsul livresc al unei investigații științi­fice, culturale, ci și povestea tainică și autentică a unei mănăstiri care a traversat o istorie de aproape un mileniu, împreună cu zidurile, oamenii și evenimentele ei.  (Recenzie la  † Timotei Praho­veanul, Pagini vechi şi noi din istoria Lavrei Neamţului. Ed. Basilica, București, 2018, 2 vol., 764 pp.)

Biografie
PS Părinte Timotei Parhoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (n. 1966, Rădăşeni, judeţul Suceava), a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ în anul 1988. Rasofor la 17 decembrie 1988 şi monah la 1 februarie 1989, hirotonit ierodiacon în ziua hramului Mănăstirii Neamţ, la 8 iunie 1989. Între anii 1989 şi 1993 a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (anul I) şi ale Facultății de Teologie din Iaşi (anul II), iar în anul universitar 1995-1996 a urmat un curs de limbă greacă modernă la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universității din Atena. În iulie 1990 a fost transferat slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, fiind hirotonit ieromonah la 14 octombrie 1993, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. A fost hirotesit protosinghel la 21 noiembrie 1993 şi arhimandrit la 24 martie 2002. A fost exarh cultural al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi, din 2008, al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Între anii 2008 şi 2014 a fost Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, iar la 1 februarie 2014 a fost numit Superior al Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă, până în ianuarie 2015. În această calitate, în urma unei cercetări minuțioase întreprinse în biblioteci şi în arhive bisericeşti, a întocmit şi susținut teza de doctorat: „Așezămintele româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon”, la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti. În septembrie 2014 a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, fiind hirotonit la 30 octombrie 2014. Este autorul a numeroase articole, studii, monografii şi volume privind viaţa monahală şi mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române. Din anul 2016 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.