Mărturii despre viaţa lui Ponţiu Pilat

Ne bucurăm şi anul acesta de marele praznic al Sfintelor Paşti, când moartea, vrăjmaşul de temut al neamului omenesc, a fost biruită o dată pentru totdeauna, prin învierea Domnului Hristos din morţi.

Dacă în pastorala de anul trecut de la Sfintele Paşti am prezentat procesul Mântuitorului, în cuvântul de astăzi vom vorbi despre guvernatorul Iudeii, cel care L-a judecat şi condamnat la moarte pe Domnul Hristos. Fără îndoială, Ponţiu Pilat este unul dintre cele mai cunoscute personaje din istoria umanităţii, pe care îl întâlnim în paginile Sfintei Scripturi şi al cărui nume este pomenit în toate bisericile la Sfânta Liturghie, precum şi la alte sfinte slujbe la care se citeşte Simbolul Credinţei, dar şi în rugăciunile particulare ale oricărui creştin care rosteşte Crezul. De asemenea, expresia „s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont“ este extrem de răspândită şi utilizată în întreaga lume. În pofida acestui fapt, se cunosc foarte puţine amănunte despre viaţa enigmaticului personaj. Întrucât multe date din biografia lui Pilat sunt incerte, iar altele de-a dreptul contradictorii, informaţiile care circulă dau loc la tot felul de speculaţii, uneori fanteziste, care îl fac şi mai controversat. Pornind de la anumite mărturii contemporane cu Ponţiu Pilat despre viaţa acestuia, dar şi de la alte surse de informare ulterioare, am alcătuit o scurtă biografie a renumitului prefect al Iudeii, care sperăm să fie cât mai aproape de adevăr, care de multe ori este extrem de greu de aflat, iar alteori dificil ori chiar imposibil de pătruns cu mintea, într-o lume pervertită de păcat. Un exemplu tipic în acest sens îl întâlnim tocmai în discuţia purtată de Domnul Hristos cu Ponţiu Pilat, în care Mântuitorul a afirmat: „«Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr», iar Pilat L-a întrebat: «Ce este adevărul?»“ (Ioan 18, 37-38).

Originea lui Ponţiu Pilat

Conform unei vechi tradiţii, Ponţiu Pilat s-a născut în localitatea Bisenti, din regiunea Samnit, astăzi Abruzzo, din Italia Centrală, unde se află ruinele unui edificiu roman cunoscut drept „Casa lui Pilat“. S-a mai afirmat, de asemenea, că acesta ar fi venit pe lume în satul Fortingall, din zona Perthshire, Scoţia, ca fiu nelegitim al unui ambasador roman, dar şi că ar fi văzut pentru prima dată lumina zilei într-o localitate din Spania, ori din Germania.

Unii cercetători consideră că guvernatorul Iudeii aparţinea neamului Ponti, vechi nume de familie întâlnit în regiunea Samnit.

Pentru prenumele „Pilat“ există mai multe variante de traducere din limba latină. Pe de o parte, acesta poate deriva din „pileatus“, care înseamnă „cel ce poartă pe cap o bonetă roşie“, denumire utilizată pentru sclavii eliberaţi, ceea ce ar denota că printre înaintaşii procuratorului Iudeii ar fi existat un sclav eliberat. Pe de altă parte, acest nume poate proveni din „pilum“, care înseamnă „lance“, şi ne indică faptul că judecătorul Domnului Hristos ar fi fost fiul unui ofiţer roman decorat cu lancea de onoare. „Pilum“ se mai poate traduce şi prin „om destoinic în a mânui lancea“, arma prin excelenţă a legionarului roman, care poate să însemne că Pilat ar fi fost militar, iar la sfârşitul carierei a fost numit guvernator al Iudeii, regiune specială în cadrul Imperiului Roman, unde calităţile de administrator ale reprezentantului Romei trebuiau dublate de cele de militar chemat să asigure ordinea ameninţată în permanenţă.

Ponţiu Pilat a fost cel de-al cincilea prefect al Iudeii, fiind numit în această funcţie în anul 26 d. Hr. de către împăratul Tiberiu (14-37 d. Hr.), foarte probabil la propunerea lui Lucius Aelius Sejanus, comandantul cohortelor pretoriene, garda personală a împăratului, care era considerat mâna dreaptă a lui Tiberiu.

Pilat a fost însoţit în Iudeea de către soţia sa, Claudia Procula, cu care se presupune că ar fi avut un fiu, care a murit de mic.

Reşedinţa oficială a guvernatorului Iudeii se găsea în Cezareea, pe malul Mării Mediterane. Oraşul fusese ridicat între anii 22 şi 10 î. d. Hr. de către regele Irod cel Mare pe ruinele unui vechi port fenician, la o distanţă de 120 km de Ierusalim, capitala religioasă a provinciei, unde se afla templul şi îşi aveau reşedinţa arhiereul sau marele preot şi sinedriul. Prefectul locuia, probabil, în palatul pe care Irod îl construise iniţial pentru familia sa. La marile sărbători religioase iudaice guvernatorul se deplasa la Ierusalim pentru a supraveghea păstrarea ordinii de către miile de pelerini, dar şi pentru a înmâna arhiereului veşmintele sacre, păstrate de romani în fortăreaţa Antonia, ca semn al dependenţei imperiale.

Pe lângă faptul că L-a judecat şi condamnat la moarte prin răstignire pe Mântuitorul lumii, Ponţiu Pilat a rămas faimos în analele istoriei prin gafele pe care le-a făcut în calitate de prefect al Iudeii. (…)

Sfârşitul lui Pilat

În privinţa sfârşitului lui Ponţiu Pilat există numeroase versiuni, dintre care vom prezenta câteva, fără a şti însă cu certitudine care este cea adevărată, ori dacă vreuna se apropie de adevăr.

După unele relatări, fostul prefect al Iudeii a fost condamnat la moarte de împăratul Caligula pentru faptele sale, după altele a fost asasinat de evreii din Roma. Unii afirmă că succesorul lui Tiberiu l-a exilat în Galia, unde s-ar fi sinucis. Alţii pretind că şi-ar fi pus singur capăt zilelor înainte de a fi judecat de către noul împărat, iar trupul său neînsufleţit ar fi fost aruncat în apele Tibrului, la Roma. Conform unor legende medievale, după ce s-a sinucis, trupul i-a ajuns în Elveţia de astăzi, într-un loc care îi poartă de atunci numele, existând trei variante în acest sens: Pilatusberg, pe înălţimile Lucernei; Masivul lui Pilat, la sud de Muntele Saint-Ettiene; precum şi Muntele lui Pilat, în apropiere de Lucerna.

După alte izvoare, Pilat ar fi fost exilat în Galia, unde ar fi trăit până la moarte.

Unii cercetători afirmă că întrucât împăratul Tiberiu a murit înainte ca Pilat să i se înfăţişeze, acesta nu a mai trebuit să dea socoteală pentru faptele sale ca prefect, din moment ce acela pe care îl reprezentase şi în faţa căruia răspundea încetase din viaţă. De asemenea, o plângere adresată noului împărat împotriva lui ar fi fost zadarnică, întrucât Caligula şi-a început domnia prin decretarea unei amnistii generale. În această situaţie, fostul prefect ar fi abandonat cariera politică, retrăgându-se în Sicilia, unde avea o moşie, şi câte zile a mai avut, s-a întreţinut din vânzarea grâului pe care îl cultiva aici.

Tradiţia creştină apocrifă vorbeşte despre convertirea lui Ponţiu Pilat, care după ce ar fi îmbrăţişat credinţa creştină, ar fi suferit moarte martirică în timpul persecuţiei anticreştine declanşate de împăratul Nero, fiind primit în cer de Domnul Hristos. Pornind de la această tradiţie şi considerând că judecătorul Mântuitorului lumii este un instrument prin care s-a realizat mântuirea, Biserica Etiopiană, care nu se află în comuniune cu Bisericile Ortodoxe, l-a trecut pe Pilat în rândul sfinţilor, sărbătorindu-l în 25 iunie, împreună cu soţia sa, Claudia Procula.

Întrucât soţia lui Pilat i-a trimis acestuia, în timpul procesului Mântuitorului, mesajul: „Nimic să nu-I faci Dreptului Aceluia, că astăzi mult am pătimit în vis din pricina Lui“ (Matei 27, 19), încercând prin aceasta să Îl salveze pe Domnul Hristos de la moarte şi pornind de la informaţia că aceasta s-a botezat, a devenit uceniţă a Sfinţilor Apostoli şi a îndurat nenumărate suferinţe pentru credinţa în Iisus Hristos, Biserica Greacă o numără pe Claudia Procula printre sfinţi, cu dată de prăznuire în 27 octombrie.

Dacă din cuvântul de astăzi am constatat cât de greu este uneori să cunoaştem anumite realităţi ale acestei lumi, precum şi să distingem adevărul de plăsmuire, înţelegem atunci cât de important este că Domnul Hristos, „Adevărul“ cel veşnic, S-a revelat pe Sine, precum Însuşi a afirmat: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14,6). În consecinţă, să nu căutăm mai mult decât este necesar să aflăm diverse taine ale acestei lumi, care nu mântuiesc pe nimeni, ci satisfac doar simpla curiozitate, ci să ne străduim din răsputeri să Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi să Îi împlinim poruncile, pentru că numai aşa vom dobândi viaţa de veci în împărăţia cerurilor, după cum i-a spus Domnul Hristos lui Dumnezeu Tatăl când se ruga în Grădina Ghetsimani: „Viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis“ (Ioan 17, 3).