Masă rotundă dedicată unirii Basarabiei cu Patria-Mamă

Cercul de Istorie Bisericească "Arhiereu Narcis Creţulescu" a organizat pe 27 martie o întâlnire dedicată împlinirii a 94 de ani de la alipirea Basarabiei la Patria-Mamă. În cadrul acestei şedinţe, care a avut loc în Sala T21 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, au fost susţinute două referate şi o recenzie care au evocat acest moment. În materialul care urmează vă prezentăm un rezumat al celor două comunicări.

Prima comunicare din cadrul cercului de istorie s-a intitulat "Anexarea Basarabiei şi consecinţele ei asupra vieţii Bisericii - repere istorice" şi a fost susţinută de pr. Cătălin Adumitroaie, parohia Vâlcele, Protopopiatul Iaşi 1. Referatul a făcut o trecere în revistă a câtorva repere istorice din viaţa teritoriului cuprins între Prut şi Nistru de la anul 1812 şi până în zilele noastre, cu trimitere specială la viaţa bisericească a Basarabiei. Inventarul bisericilor existente în 1812 Teritoriul cuprins între râurile Prut şi Nistru a făcut parte din cele mai vechi timpuri din trupul Ţărilor Române. Şi din punct de vedere bisericesc această zonă a aparţinut tot de zona românească. Starea aceasta a dăinuit până la încheierea Tratatului de Pace de la Bucureşti din 16 mai 1812, când regiunea estică a Moldovei devine provincie a Rusiei, iar din 1871 gubernie a Imperiului Ţarist. Prin răpirea Basarabiei, Ţara Moldovei pierdea un teritoriu de 44.422 kilometri pătraţi. Autorităţile ruse au inventariat la data anexării 40 de biserici din piatră, una de cărămidă şi 734 de lăcaşuri de cult din lemn. În fruntea noii eparhii a fost numit, începând cu 1812, Gavriil Bănulescu Bodoni, un om care era aservit Sinodului Bisericii Ruse. Din acest moment toată orientarea bisericească se va îndrepta spre Moscova, autorităţile clericale de la Chişinău îndepărtându-se în mod voit de românii din zona vestică. Amintim că, începând de la 1821 şi până la 1918, toţi mitropoliţii, doisprezece la număr, care s-au succedat la conducerea Basarabiei, au fost de origine rusă, susţinând cu o singură excepţie procesul de rusificare în Basarabia. Dintre toţi cârmuitorii Bisericii din Basarabia se remarcă în mod deosebit Pavel Lebedev. În timpul păstoririi sale a fost scoasă oficial limba română din biserici, iar cărţile româneşti arse. Mulţi preoţi români au fost trimişi în Rusia, iar în locul lor aduşi preoţi ruşi sau ucraineni, pentru merite deosebite primind diferite ranguri. După unirea cu România din 1918, în 15 noiembrie 1923, Arhiepiscopia Chişinăului a fost ridicată la rangul de mitropolie, dar ocuparea Basarabiei de armatele sovietice în 1944 duce la desfiinţarea acestei mitropolii. În locul acesteia va fi organizată o episcopie cu numele de Kişiniovscaia (a Chişinăului), parte componentă a "trupului bisericesc rus". Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria A doua comunicare, intitulată "Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria (1941-1944)", a fost expusă de studentul masterand Gheorghiţă Sturzu, din care vă prezentăm un rezumat. În urma ofensivei româno-germane contra Uniunii Sovietice, din iunie 1941, românii au recâştigat teritoriile pierdute în vara anului 1940. Totodată, cu acordul lui Hitler, statul român a primit în administraţie şi un teritoriu de aproximativ 40.000 de metri pătraţi, situat între Nistru, Bug şi Marea Neagră, cunoscut sub numele de Transnistria, organizat într-un guvernământ civil. România a deţinut această regiune până în vara anului 1944. În această perioadă, 1941-1944, pentru noul teritoriu, Transnistria, a luat fiinţă, din iniţiativa mareşalului Ion Antonescu, Misiunea Ortodoxă Română, ca eparhie misionară, cu sediul, după unii la Odesa, după alţii la Tiraspol, având drept scop organizarea bisericilor şi îndrumarea spirituală a populaţiei de aici. În pofida antibolşevismului fundamental al celor două instituţii de tradiţie ale statului român - Armata şi Biserica -, românii nu au supus canonic teritoriile ocupate peste Nistru în timpul războiului. S-a urmărit reîntregirea etnică şi revenirea sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române a teritoriilor răpite de Biserica Ortodoxă Rusă în 1940. Din punct de vedere canonic, teritoriile de peste Nistru s-au aflat în acei ani sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse. Pe parcursul anului 1941 au fost puse bazele conducerii bisericeşti în judeţe, înfiinţându-se 13 protoierii de judeţ şi una pentru municipiul Odesa, fiecare judeţ fiind condus de un protoiereu responsabil de organizarea bisericească. În afară de cei 84 de preoţi permanenţi, aşezaţi în parohii în 1941, şi în afară de preoţii militari, activitatea misionară era desfăşurată de către preoţi din Basarabia şi localnici, de echipe misionare şi misionari statornici. Activitatea pe care se punea o miză mare era aceea a misionarilor veniţi din România pentru un timp mai îndelungat şi aşezaţi în parohii. Activitatea de bază a Misiunii Ortodoxe a constat în redeschiderea lăcaşurilor de cult, organizarea activităţii misionare, tipărirea materialelor de propagandă religioasă şi difuzarea lor, pregătirea cadrelor necesare de preoţi, combaterea deficienţei morale prin luări de poziţie în presă, predici şi săvârşirea de botezuri şi cununii, vizitele pastorale săvârşite de ierarhii veniţi din ţară, întrajutorarea creştină ş.a.. Pe lângă activitatea de bază, preoţii contribuiau la educarea religioasă a elevilor, predând în şcoli cursul de religie. Privitor la monahismul din această provincie, la jumătatea anului 1942, existau peste zece aşezări monahale în care vieţuiau monahi români. Deşi a funcţionat o perioadă scurtă de timp, Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria reprezintă una dintre cele mai importante misiuni externe susţinute de Biserica Ortodoxă Română. Istoria Bisericii din Republica Moldova şi Transnistria Tot în cadrul Cercului de Istorie Bisericească, studentul Tudor Mustea a expus în faţa celor prezenţi volumul "Biserica Ortodoxă din Basarabia şi Transnistria (1940-2010)", de lect. Veaceslav Ciorbă, de la la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova. Lucrarea ilustrează un subiect interesant şi totodată tulburător cu privire la situaţia Bisercii Ortodoxe de dincolo de Prut în perioada 1940-2010. Cartea este scrisă în limba română şi înfăţişează o variantă revăzută a remarcabilei teze de doctorat a autorului: "Istoria vieţii bisericeşti a românilor din Basarabia din 1940 până astăzi". Lucrarea se remarcă atât prin conţinutul istoric propriu-zis, dar mai ales prin cele 60 de anexe documentare, situate la finalul cărţii. Scopul lucrării, după cum afirmă şi autorul, este de a studia amănunţit aspectele cele mai importante ale istoriei bisericeşti din Basarabia, de a informa şi a aduce noi informaţii şi material documentar inedit din diverse fonduri de arhivă, de a prezenta subiectul cât mai exhaustiv. Prefaţa este semnată de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu. (Constantin Ciofu)