Masă rotundă pentru promovarea artei cămăşii cu altiță

Un articol de: Diac. Andrei Butu,   Diac. Vasile Robert Nechifor - 24 Iunie 2021

În Sala „Victor Ion Popa” a Muzeului Național al Satului din Capitală s-a desfășurat joi, 24 iunie 2021, masa rotundă „Povești și tradiții românești - Cămașa cu altiță”. Evenimentul a fost organizat de Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, în ­parteneriat cu această instituție muzeală emblematică pentru cultura națională.



În cadrul întâlnirii, specialiști, etnologi și parteneri din instituții și societatea civilă s-au reunit cu scopul de a analiza și a susține promovarea dosarului „Cămașa cu altiță” pentru înscrierea în Lista Reprezentativă UNESCO, identificând astfel soluții la eventualele provocări existente.

În deschidere, după reconstituirea unui obicei de odinioară de către membrii Ansamblului „Vatra Hărmanului” din Braşov, practicat în ziua de Sânziene, au fost rostite mesaje de întâmpinare, mulțumire și încurajare de către conf. univ. dr. Paula Popoiu, manager general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”; senatorul Alina Gorghiu, care a transmis mesajul Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO; Emil Jacotă, ministru-consilier al Ambasadei Republicii Moldova în România.

Invitat la eveniment a fost și părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Publicaţiilor „Lumina”, care a rostit o alocuțiune despre valenţele spirituale ale iei românești. „Această sărbătoare internaţională a iei este în legătură directă cu sărbătoarea Sânzienelor şi cu marile noastre sărbători din această zi de 24 iunie, pentru că în calendarul nostru avem înscrisă, în primul rând, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, apoi o sărbătoare de la Suceava, Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou, precum şi un sfânt străromân, Niceta de Remesiana. Este o întreită sărbătoare creştină, iar această sărbătoare a iei ne arată de fapt legătura şi întrepătrunderea dintre tradiția creștină și tradiția identitară românească pentru că, mergând pe firul apei până la origini, le vom descoperi acolo împreună. Este bine să fie ţinute împreună, pentru că astfel fiecare sărbătoare îşi umple sensurile şi le face depline. În cultura tradiţională românească, între spiritualitate şi deschiderea către comunitate, către lume, există o legătură indisolubilă. Cred că în prezent ia este purtată mai mult în mediul urban decât în cel rural”, a spus părintele Nicolae Dascălu. Directorul Publicaţiilor „Lumina” a vorbit şi despre necesitatea revenirii la tradiţia vie, regăsită în sate, în mediul rural: „Cred că acum ar trebui să ne întoarcem de la specialişti, de la muzee, de la oraş, cu faţa către sat. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit, în anul omagial al satului românesc, despre satul românesc în criza actuală, «între idealizare poetică şi uitare practică». Cred că ia ar putea fi un drum de reîntoarcere la bază şi în acest drum oamenii Bisericii au un rol foarte important, pentru că trebuie lucrat şi la un nivel de bază, nu doar la vârf. Astfel, de fapt, promovarea tradiţiilor trebuie să facă parte din promovarea identităţii româneşti, în dialog cu identitatea europeană, cu identitatea globală de astăzi. Ea este deodată o moştenire, dar, în acelaşi timp, este şi un subiect de tradiţie dinamică, de dezvoltare pentru anii care vin”.

De asemenea, au fost susținute prelegeri de către acad. Sabina Ispas, director al Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, care a prezentat un cuvânt intitulat „Spații protejate. Perspectiva unui proiect național”; și dr. Ioana-Otilia Baskerville - Focal Point Convenția 2003 UNESCO, care a vorbit despre „cămașa cu altiță în procesul înscrierii în Lista Patrimoniului UNESCO”.

La final, în foaierul „H. H. Stahl”, participanții la masa rotundă, împreună cu vizitatorii muzeului, au vernisat expoziția „Arta cămășii cu altiță”, organizată de Ambasada Republicii Moldova în România și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Republica Moldova. În ziua de Sânziene, persoanele îmbrăcate în ie au putut vizita gratuit Muzeul Național al Satului.