„Medicina actuală are o altă antropologie decât cea a Bisericii“
În privinţa metodelor moderne ale medicinei reproductive, Biserica are o concepţie foarte clară. "Medicina actuală are, din păcate, o altă antropologie decât cea a Bisericii. În concepţia Bisericii noastre, care are ca ax central tocmai momentul întrupării Mântuitorului Hristos, omul e om din momentul conceperii. Şi-atunci orice manipulare genetică, lucrul cu embrionul deja devin periculoase, pentru că atentează la însăşi taina vieţii. Orice procedură de fertilizare in vitro presupune eliminarea unui mare număr de embrioni; ştiinţa atentează, deci, la viaţa umană", a explicat, din perspectivă teologică, consecinţele acestui fenomen pr. Dragoş Bahrim.
Nici argumentul potrivit căruia aceste metode ajută la creşterea natalităţii nu stă în picioare. "Toate aceste biotehnologii n-au dus la creşterea natalităţii, ci, dimpotrivă, s-au găsit noi metode de contracepţie", a mai precizat pr. Bahrim. Din perspectivă psihologică, problema maternităţii de surogaţie este o armă cu două tăişuri, pentru că drama, suferinţa apare în ambele părţi: la mama surogat - care predă copilul, dar şi la copilul care se naşte şi este preluat. Tocmai de aceea, "natura este cea care ar trebui să domine relaţiile dintre oameni", a declarat şi conf. dr. Cristina Gavrilovici, bioetician.