Memoria Bisericii în imagini: Arhiepiscopul Teofil Ionescu

Era buzoian de origine, născut în 1894. A urmat Şcoala de cântăreţi din Buzău, apoi Seminarul „Nifon“ şi Facultatea de Teologie din Bucureşti. Ulterior a obţinut doctoratul în Teologie la Paris, cu o teză despre mitropolitul Petru Movilă. În 1915 a fost tuns în monahism în lavra Tismanei şi a fost hirotonit ieromonah. Din 1918 a îndeplinit mai multe responsabilităţi în administraţia bisericească: director al Şcolii de cântăreţi din Bucureşti, a fost întemeietorul şi sufletul Asociaţiei misionare „Patriarhul Miron“, arhimandrit şi superior al bisericii române din Paris (1939-1945). În parohia pariziană a întreprins o rodnică activitate misionară în mijlocul coloniei româneşti, fiind considerat un vrednic părinte spiritual. După al Doilea Război Mondial a refuzat să se întoarcă în ţara de acum subjugată de ciuma comunistă, rămânând în exil. A fost mâna dreaptă a mitropolitului Visarion Puiu, atunci când a fost trimis în Canada să organizeze spiritual şi canonic comunităţile româneşti. La 26 decembrie 1954 a fost hirotonit episcop la Versailles, ca vicar al Eparhiei românilor din străinătate, condusă de Visarion Puiu, dar care nu atârna canonic de Patriarhia din Bucureşti. În 1972 este reprimit în comuniunea Bisericii Ortodoxe Române, „cu toate drepturile“, pentru ca doi ani mai târziu să fie ridicat la treapta de arhiepiscop. La 9 mai 1975 a decedat la Paris.