Memoria Bisericii în imagini: Duhovnicii Ortodoxiei româneşti din secolul al XX-lea: părintele Vichentie Mălău

S-a născut la 28 noiembrie 1887, în comuna Stăniţa, judeţul Neamţ, fiind botezat cu numele de Vasile. Când avea numai şapte ani, părinţii săi au intrat în viaţa monahicească, el mergând cu tatăl său la Mănăstirea Secu. În 1895, împreună cu tatăl său, a mers la Muntele Athos, unde a stat 11 ani, formându-se duhovniceşte alături de cei mai buni călugări athoniţi. În 1906 cei doi s-au reîntors la Secu, iar în 1912 tatăl şi fiul au depus jurământul călugăresc. Tatăl a primit numele de Dometian, iar fiul - de Vichentie. În 1915, tânărul călugăr Vichentie Mălău a fost hirotonit preot şi numit ecleziarh şi duhovnic al mănăstirii de metanie. În timpul Războiului de Reîntregire, ieromonahul Vichentie, ca mulţi alţi slujitori ai altarului, a făcut misiune în spitalele de răniţi. Între 1927-1928, a ocupat funcţia de stareţ al Mănăstirii Secu, apoi, până în 1940 a slujit în obştea Mănăstirii Agapia, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici din Moldova. În 1928, împreună cu profesorul I. D. Ştefănescu, părintele Vichentie a curăţat pictura bisericii Mănăstirii Agapia. Despre comportamentul său de rugător al lui Dumnezeu există numeroase mărturii de la ucenicii săi, în care arătau cum părintele Vichentie „priveghea aproape în fiecare noapte. Vara se nevoia în pădure şi iarna în chilie. De cum se lăsa întunericul, îşi lua Psaltirea în traistă, lumânări şi chibrituri şi se furişa în pădure. Acolo se ruga singur şi făcea mii de metanii. Iar în zorii zilei se întorcea la chilie neobservat şi suna clopotul de deşteptare“.

 

În 1940 a fost transferat ca preot misionar la Mănăstirea Vasiova, judeţul Caraş-Severin, unde se dorea o relansare a vieţii monahale. La 13 iulie 1945, părintele Vichentie a trecut la cele veşnice. În februarie 1953, osemintele sale au fost aduse şi depuse în gropniţa mănăstirii sale de metanie.