Memoria Bisericii în imagini: Mănăstirea Frăsinei -Athosul românesc

La circa 23 km nord-vest de Râmnicu Vâlcea, într-o zonă muntoasă este situată Mănăstirea Frăsinei, cunoscută drept Athosul românesc. Istoria acestui aşezământ monahal începe din 1720, cu monahii Ilarion şi Ştefan, pentru ca, în 1763, schitul să fie reclădit. La 1859, episcopul Calinic al Râmnicului, vizitând acest aşezământ, a rămas plăcut impresionat, hotărând refacerea şi extinderea acestuia. Între 1860-1863, mai sus de vechea biserică, a construit aşezământul care se vede astăzi, ca o cetate a rugăciunii, după modelul athonit. Biserica a fost construită în formă de cruce, după modelul celei de la Cernica şi a reşedinţei episcopale de la Râmnicu Vâlcea, ultimele cărămizi ale zidirii, de la încheierea bolţii Pantocratorului, fiind aşezate de însuşi episcopul Calinic. Pictura a fost executată în ulei, în stilul lui Tattarescu, şi sfinţită cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Acelaşi ctitor a instituit în noua mănăstire o rânduială athonită, cu o viaţă de obşte, trăire în asceză, prin permanentă rugăciune, fără a se consuma carne şi fără prezenţa femeilor. De altfel, la 2 km înaintea mănăstirii, episcopul a pus piatră de blestem pentru acele femei care ar încerca să pună piciorul în zona Mănăstirii Frăsinei, rânduială care se păstrează şi în prezent. La 1864, prin act domnesc, Mănăstirea Frăsinei a fost exclusă de la secularizare, păstrându-i-se averea funciară dată de ctitori. Mănăstirea a mai cunoscut o renovare parţială prin cheltuiala episcopului Gherasim Safirin al Romanului, care, între 1889-1905, pe partea din sud-est a cetăţii a refăcut chiliile, a ridicat un paraclis şi a donat parte a bibliotecii sale acestui aşezământ. Când a fost nevoit să se retragă din Sf. Sinod, în 1911, acelaşi episcop a preferat să intre în chinovia de la Frăsinei, unde, în 1922, s-a săvârşit. La începutul anilor â40, Mănăstirea Frăsinei avea circa 70 de vieţuitori.