Memoria Bisericii în imagini: Părintele Dometie Manolache de la Râmeţ

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 16 Martie 2010

Era originar din zona munţilor Pănătău, din ţinutul Buzăului, născut în 1924 într-o familie de oameni simpli, muncitori. Fiind cu dragoste de carte, atunci părinţii l-au înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în 1945 ca şef de promoţie. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1949 cu o licenţă despre mărturisirea lui Petru Movilă. Încă din studenţie a fost în căutarea unor răspunsuri duhovniceşti, cercetând permanent pe părintele Arsenie Boca de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Acest mare duhovnic a fost cel care i-a deschis calea spre monahism, îndrumându-l să primească chipul îngeresc la Mănăstirea Prislop, în ziua Sfintei Cruci din 1949. A intrat în viaţa monahicească alături de tânărul teolog Leonida Plămădeală, viitorul mitropolit Antonie al Ardealului. Cu râvnă şi smerenie, părintele Dometie a dorit să contribuie la restaurarea monahismului în Ardeal. Cu mai multe ucenice de ale părintelui Arsenie Boca a încercat ridicarea unei mănăstiri la Strungari-Sebeş. Autorităţile statului din acea perioadă nu au permis acest lucru, părintele fiind nevoit să plece din Ardeal. A fost primit de episcopul Buzăului, Antim Angelescu, care l-a numit duhovnic la mănăstirea Ciolanu, apoi la Răteşti. Însă, în 1959 el s-a întors în Ardeal, la Mănăstirea de la Râmeţ, pentru ca un an mai târziu să fie nevoit să plece prin aplicarea decretului 410. Cu aceeaşi râvnă s-a întors la Râmeţ în 1969, refăcând mănăstirea. Aici, în 1975, şi-a găsit sfârşitul pământesc.