Memoria Bisericii în imagini: Patriarhul Nicodim şi ţinutul Neamţului

Pentru ierarhul Nicodim Munteanu ţinutul Neamţului era locul de baştină, după cum se spune în graiul moldovenesc. Iar de acest lucru, patriarhul Nicodim a fost pe deplin conştient. Episcopul Nicodim nu a uitat de meleagurile natale, de Pipirigul în care se născuse şi căruia i-a dăruit o frumoasă şi semeaţă biserică din piatră, aşa cum le stă bine celor de la munte. În 1942, biserica era aproape finalizată, însă abia după ultimul război mondial avea să fie pictată de părintele Sofian Boghiu.

Acelaşi Nicodim nu a uitat de locul în care s-a renăscut spiritual, de locul de metanie: Mănăstirea Neamţ. Duhul său rugător l-a îndemnat, atunci când se retrăgea în 1924 la marea lavră a Neamţului, să se ocupe de redobândirea vetrei mănăstireşti, de refacerea chiliilor, de îngrijirea unui seminar pentru formarea teologică a monahilor moldavi, de amenajarea unei fabrici de cherestea care să exploateze pădurile mănăstirii şi să întreţină aşezământul cu toate schiturile sale şi la care lucrau muncitorii din satele împrejmuitoare; de clădirea unei bolniţe pentru bolnavi şi a unei farmacii; de aducerea curentului electric şi apei potabile în mănăstire; de construirea unei case de oaspeţi şi a relansării tipografiei mănăstirii de sub teascurile căreia tipăriturile religioase au fost difuzate în instituţii cultural-educative din întreaga ţară, dar mai ales de unde a fost tipărit Noul Testament în patru ediţii, tradus şi îmbogăţit de însuşi ierarhul Nicodim. Prin truda depusă în folosul Mănăstirii Neamţului, patriarhul Nicodim poate fi considerat ctitor. Iar dragostea faţă de Mănăstirea Neamţului şi-a păstrat-o şi după ajungerea ca patriarh. În fiecare vară sau perioadă de odihnă, când responsabilităţile de întâistătător îi permiteau, bătrânul ierarh Nicodim venea să se reculeagă în marea lavră a Moldovei.