Memoria Bisericii în imagini: Şcoala eparhială de fete din Chişinău

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 17 Noiembrie 2009

În perioada interbelică, dacă mergeai cu tramvaiul de la gara Chişinăului spre strada principală Alexandru cel Bun (astăzi bdul Ştefan cel Mare), pe o sprânceană de deal puteai admira Şcoala eparhială de fete din capitala Basarabiei. Aceasta era şcoala în care erau trimise, în primul rând, fiicele de preoţi şi învăţători. Educaţia tinerelor se făcea sub oblăduirea exclusivă a Bisericii. Instituţia dispunea de un imobil impunător cu etaj, cu săli mari de clase, luminate, internat, ateliere şi capelă. Şcoala avea un ciclu de şase ani, la 50 de ani de la lansare apreciindu-se că absolvise 19.755 de eleve, din care 2.051 urmaseră programul complet. Fondurile şcolii se asigurau din veniturile provenite de la mănăstirile din eparhie şi din taxele de şcolarizare. În 1928, şcoala era condusă de Elena Alistar (1873-1955), cea care fusese singura femeie în Sfatul ţării, care, la 27 martie 1918, hotărâse pentru unirea cu Patria-mamă. Astăzi, pe locul şcolii eparhiale este construită o uzină.