„Mesaj către oamenii din anul 6939“

Ştiinţa a schimbat mult viaţa oamenilor din prima jumătate a secolului al XX-lea, descoperirile găsindu-şi imediat aplicabilitate în viaţa de zi cu zi. Invenţiile erau repede popularizate în presă, iar încrederea în puterea ştiinţei depăşea orice limite, ajungând până la stele. Iar dacă stelele întârziau să răspundă, oamenii căutau răspunsuri în adâncul oceanului sau la capătul pământului. Ca prin minune, ei aduceau imagini de departe, într-o cutie de lemn, sau făceau previziuni asupra vremii, la radio. Fizicienii încercau să spargă atomii, iar Einstein vorbea despre multe dimensiuni, punând la grea încercare chiar şi imaginaţia savanţilor vremii.

Oamenii erau copleşiţi, dar şi încrezători în puterea ştiinţei, la începutul secolului al XX-lea, astfel că descoperirile erau relatate cu lux de amănunte în paginile ziarelor. Imaginaţiei îi creşteau aripi odată cu viteza cu care apăreau noi şi noi descoperiri. Orice invenţie atrăgea atenţia publică ca un magnet, astfel că până şi „profeţiile“ de început de an se refereau tot la posibilele descoperi, dovedind interesul avid al publicului pentru această temă. Un articol din Ziarul „Adevărul“ din 1 ianuarie 1931, intitulat „Profeţii pentru anul 1931“, arată că un astrolog prevede „invenţia unui helicopter, a unui mic aeroplan, care se înalţă perpendicular şi e în stare să aterizeze pe acoperişurile caselor“. O altă previziune era „un procedeu găsit de americani pentru transformarea energiei soarelui în energie electrică. Decoperirea aceasta va revoluţiona complet industria. Americanii vor ţine secretă noua lor invenţiune spre a o exploata în favoarea Statelor Unite. Un spion german însă o va divulga Europei şi va deveni un bun universal“. Alt vizionar anunţa că în 1931 „mai întâi un neamţ va găsi microbul cancerului, iar la finele lui 1931 un serolog londonez îi va găsi leacul“, iar în India, „un cercetător va reuşi a preface cărbuni în diamante dar nu microscopice ci mari şi de diferite culori. Va fi un crah îngrozitor la bursa diamantelor“. Foamea de energie „Captarea căldurii pământului. Un nou izvor de energie“ de ing. Dan Brătulescu este articolul din „Adevărul“, 4 ianuarie 1931, care descrie un procedeu închipuit de inventatorul N. Florian. „Autorul prezintă în zisa broşură un sistem al său care imaginează mijlocul practic de a aborda energia termică a subsolului şi a o transforma în forţă mecanică şi electricitate.“ Mai aflăm că, „pentru captarea energiei termice a mărilor, savanţii francezi Claude şi Boucherot folosesc diferenţa de temperatură de 20 de grade Celsius. La rândul său, soarele ecuatorial, a cărui energie se încearcă deasemeni a se capta, nu depăşeşte nici el această cifră în suprafaţa de apă curgătoare pe care o încălzeşte“. Autorul articolului crede că această invenţie a românului N. Florian „constituie unul dintre cele mai importante fapte ştiinţifice dela război încoace şi o revoluţie a vieţii economice viitoare“. Despre bombardamente asupra atomilor şi particulelor scria „Adevărul“ din 24 ianuarie 1931: „Spre sfărâmarea atomilor. Experimente reuşite la Berlin“. Oamenii de ştiinţă credeau că „energia eliberată dintr-un gram dintrâo materie oarecare ar fi în stare să mişte toate motoarele şi toate trenurile (...) Cum se sfarmă un ce, pe care nu numai că nu-l poţi lovi, dar nici nu e chip să-l vezi şi a cărui existenţă cel mult o poţi numai imagina? (...) Profesorii Bothe şi Becker dela Institutul fizico-tehnic din Berlin au supus diferite corpuri la o bombardare de atomi proveniţi dela un corp radioactiv numit polonium (...) E un început de eliberare a energiei intraatomice. Minunile realizate de omenire prin descoperirea electricităţii acum o sută de ani nu sunt nimic pe lângă ceea ce ne-o va da energia intraatomică eliberată“. „Corpul omului - o staţiune radio“ Ziarul „Adevărul“ din 16 ianuarie dezbate ipoteza privind „Corpul omului - o staţiune radio“. Universul era întors pe toate părţile şi cercetat în toate dimensiunile sale, uşa lumii vizibile fiind deschisă cu o cheie electromagnetică: „Era natural ca, după ce s-a dovedit de fiziciani natura electrică a Materiei universale, ştiinţa să descopere că şi viaţa este de natură electrică. Un mare fizician francez fixează azi concepţia după care centrii noştri nervoşi (creerul, măduva...) şi psihici captează şi emit unde electromagnetice. Cu alte cuvinte, în corpul nostru (...) nu este decât o vastă şi complicată staţiune de recepţie şi de emisiune de radio. Corpul nostru (ca al ori căror fiinţe vii) este o imensă colonie de miliarde de celule (un fel de cutiuţe microfonice) pline de protoplasmă, având în mijlocul lor un nucleu. Georges Lakhovsky, fizicianul de care am vorbit, dovedeşte clar că schema nucleului fiecărei celule din corpul nostru reprezintă schema electrică a unui rezonator Hertz, funcţionând ca un oscilator“. Ce conţine Capsula Timpurilor Articolul „Cea mai uriaşă oglindă telescopică se construieşte azi pentru Observatorul Californiei“ din ziarul „Evenimentul Zilei“, din 27 martie 1940, ne anunţă că „institutul tehnic al Californiei a întreprins construirea unui telescop de 5 m diametru care va fi instalat într-un observator construit în Mont - Palomar şi a cărui lungime de vizibilitate ajunge cifra de un miliard ani-lumină. Trebuie să amintim că, după unele teorii moderne, universul întreg ar fi limitat de o hipersferă al cărei diametru ar fi de 6 miliarde ani-lumină“. Unii doreau să cucerească spaţiul cosmic, alţii pescuiau în apele timpurilor cu o torpilă aeriană: „Mesajul către oamenii din anul 6939. Ce conţine «Capsula Timpurilor» care va fi deschisă peste 5.000 ani“, din „Evenimentul Zilei“ din 28 iunie 1939: „Ea are forma simbolică a timpurilor noastre, de torpilă aeriană. Construită din cel mai dur material existent, capsula are 2.18 m şi un diametru de 20 cm“. Capsula conţine, printre altele, „35 de obiecte obişnuite uzajului curent ca: un ceas, o casetă de aspirină, un aparat de fotografiat, un cuţit, o furculiţă, un pieptene, o perie de dinţi, o pălărie de doamnă, etc. În cea de a doua casetă sunt puse - fiecare într-un tub de sticlă - 200 de specii de seminţe. A treia casetă conţine 40 de ţesături diferite“. Alte casete conţineau „şapte microfilme reprezentând zece milioane de cuvinte şi 1000 ilustraţiuni echivalând 1000 volume mari“. Invenţii practice Unii erau vizionari, alţii, mai pragmatici, încercau să tragă foloase imediate ale descoperirilor şi experimentelor. „Mijloace noui pentru a scăpa grâul de paraziţi“, din „Evenimentul Zilei“ din 14 marie 1940, arată cum, în laboratoarele de la Roma, „grâul este supus acţiunii razelor infraroşii. Paraziţii grâului având o culoare mai închisă decât boabele de grâu, absorb o mai are cantitate de căldură şi sunt astfel distruşi, în timp ce grâul dobândeşte numai o temperatură de 41 de grade“. Ofiţerul olandez J. Bikker a inventat „Lumina invizibilă“, aşa cum relatează „Evenimentul Zilei“ din 12 ianuarie 1940. Această descoperire „permite luminarea oraşelor pe timp de alarmă şi locuitorilor în caz de atacuri aeriene, să vadă suficient fără a fi văzuţi graţie suprimării totale a razelor luminoase“. Apropierea războiului mai taie din aripile cu care oamenii încercau să ajungă pe alte planete, aducând în atenţie coşmarurile prezentului: „Vor fi ucişi toţi copiii în războiul cu gaze axfisiante?“ se întreba „Evenimentul Zilei“ din 18 martie 1939, care anunţa că „Guvernul britanic a brevetat o mască pentru copii care are avantajul de a forma o singură bucată cu bluza copilului, lăsând capului şi mâinilor o mare libertate de mişcare. Filtrul anti-gaz este anexat măştii şi ţinut în mână de mama copilului“. ▲ „Marte nu a răspuns la semnalele de pe Pământ“ Spaţiul cosmic era mai aproape de om, care îşi arunca năvoadele spre alte plante. „Marte nu a răspuns la semnalele de pe Pământ“, din Evenimentul Zilei din 29 iulie 1939: „Profitând de faptul că astăzi planta Marte sâa aflat mai aproape de pământ de cât oricând în ultimii 15 ani, mai mulţi experţi de radio au încercat în cursul nopţii să trimeată semnale în această planetă de la Baldwin (Luisiana). Experimentul sâa făcut printrâun sistem de transmitere reciprocă, în prezenţa mai multor astronomi. După calculele făcute, semnalul urma să ajungă în trei minute şi jumătate pe Marte, după acelaşi interval el urmând să fie întors pe pământ. Semnalul nu a revenit însă. Probabil că Marte nici nu există sau experimentul a dovedit curbura spaţiului ori, în cel mai rău caz, semnalul a întâlnit o gaură neagră“. Un tânăr american vizionar este „precursorul“ călătoriilor spaţiale, aşa cum relatează „Evenimentul Zilei“, din 17 iunie 1939, în „Victimă a lecturii romanului «Războiul Lumilor», un tânăr american îşi ia zborul spre Planeta Marte“. Astfel, „de 23 de ani, Cheston Eshelman (...) a hotărât să zboare spre planeta roşie. Hotărârea a fost pusă în aplicare pe bordul unui mic aparat monomotor, noul Icar şi-a luat zborul în tăcere. Aventurosul american şi-a încheiat expediţia făcând o baie rece în Oceanul Atlantic, din fericire nu departe de cargobotul «Villanova». Reîntoarcerea la realitate a fost crudă. Adus de cargobot la Boston a fost imediat arestat, nu pentru zbor îndrăsneţ spre planeta Marte, dar pentru furt de avion“. (Oana Rusu)