Supliment de hrană duhovnicească

Un articol de: Pr. Prof. Dr. Constantin Necula - 28 Feb 2018

Suntem la vremea în care se vădește că 100 de ani de Românie Mare nu sunt suficienți pentru a fi părtași Luminii ca Neam. Avem nevoie de racordarea la Veșnicia Împărăției lui Dumnezeu pentru a ne umple de sens ca oameni și ca neam.

Nici o altă pârghie nu poate ajuta ridicarea sufletului din întuneric și neștiință la lumina cunoașterii ca Educația și nici o educație nu este valabilă dacă nu ține cont că omul, oricât de mic ori neînsemnat ar fi, este o alcătuire dumnezeiască, o alcătuire din trup și suflet, deschisă spre asemănarea cu Dumnezeu. Această asemănare nu poate fi exprimată mai atent decât prin surprinderea educabilității umane. Da, cea mai de preț trăsătură a caracterului uman, a firii umane este aceea că omul este ființă educabilă. Sau, cum spunea Mihai Ralea, care numai de creștinism nu poate fi bănuit, când scria că omul este singurul animal care-și gândește gândirea.

Lumina Educației, supliment al Ziarului Lumina, are rostul asumării prin presa Bisericii a acestei misiuni, de susținere a demnității profesorului - nu doar de religie, dar atent la acela, cu precădere la momente de criză - și a elevului român, creștin prin asumare și mărturisire, tânăr prin ipostas biologic, matur deseori, prin efort și cultură.

Nu, nu avem o școală de rănit permanent, nu se poate crește un popor prin umilirea permanentă a valorilor sale educaționale, nu, Biserica nu este dușman culturii educaționale. Suntem obligați, inclusiv prin presă, să aducem aminte țării acesteia și lumii întregi modul în care Biserica Ortodoxă Română a cultivat sufletele și inteligența celor care au făcut România Mare și apoi au apărat-o, au crescut-o în interiorul hotarelor sale, au desăvârșit iubirea în lucrarea cotidiană a iubirii lor față de neam și țară, prin apartenența la dogma și cultura liturgică a Ortodoxiei. Biserica ne-a învățat să vorbim și să scriem românește, ne-a dăruit demnitatea unei iconologii luminoase, în cromatica luminii peisajului românesc și în cultura antropologică a profilului uman legat de ținuturile în care românii și-au desăvârșit identitatea.

Pentru aceea cred că existența unui punct de sprijin pentru cultura educațională creștină, inclusiv printr-o foaie pentru minte, cultură și educație pedagogică și creștină, e o nevoie asupra căreia nu trebuie negociat. Ea poate fi interfața nevoii de a avea un Institut de cercetare pedagogică și didactică în pastorala și intervenția educațională prin cateheză și ora de religie în România. Un vis vechi, început ca gând de Zaharia Boiu, Petru Șpan ori Onisifor Ghibu, care credeau - cu mai bine de 100 de ani în urmă - că pentru a fi puternică România nu are nevoie doar de economie, ci și de iconomie educațională, de creștere morală a conștiinței naționale.

Trei ani nu pot reprezenta neapărat un trecut, dar sunt fundamentul pozitiv pentru un viitor coerent, Lumina Educației poate fi o portavoce semnificativă cu atenta condiție de a nu se închide într-o rezervație mistică ori demagogică, evitând ideologizarea credinței și idolatrizarea lui Dumnezeu.

Supliment de hrană duhovnicească, Lumina Educației ne obligă să ne aducem aminte de colegialitatea deschisă a slujirii în Biserică, o sinodalitate deschisă a vocațiilor, în care încap și plinătatea profesoratului, și aceea a elevului ca elev.

Ani mulți, binecuvântați foii ce ține inima sus în curajul mărturisirii profesorilor de religie și celor care-și asumă Ortodoxia ca mod de viață.