Metode pedagogice antibullying
Bullying-ul este definit de obicei drept un comportament agresiv intenționat și repetitiv, menit să provoace suferință, care implică un dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă. Frecvent, temele propuse de programa școlară la disciplina religie ating subiecte care îi determină pe elevi să facă legătura cu experiența lor de viață și care provoacă discuții constructive, conducând la conștientizarea unor stări și trăiri, urmate de posibilitatea solicitării unor sfaturi concrete. Unul dintre subiectele abordate direct sau tangențial este cel legat de fenomenul de bullying în diferitele sale aspecte: prevenirea, depistarea și remedierea acestuia.
Exemple concrete
Discuțiile se aprind, iar elevii (clasa a III-a) încep să pună întrebări concrete, legate de situații de viață: „Până în ce punct să-i respectăm pe ceilalți, dacă ei nu ne respectă pe noi? Cum să ne comportăm atunci?”. În toiul frământărilor, o elevă dorește să ceară sfat: „Dacă propria soră, mai mare ca vârstă, mă nedreptățește atunci când nu ne văd părinții, dacă mă descurajează înaintea oricărui concurs, dacă nu e mulțumită nici când încerc să fac ce dorește ea, atunci cum o pot eu respecta? Cum o pot iubi?”.
Odată identificat cazul de bullying, încep să apară soluții. „Desigur, toți oamenii merită respect, cu toții sunt creați după chipul lui Dumnezeu. Soluțiile nu vor fi deci violente și nici cu tentă de răzbunare. Poate că sora ta are o nemulțumire față de propria persoană și o arată față de tine”, îi spune profesorul elevei cu pricina. „Nu are legătură cu ce și cine ești tu (aici încearcă să-ți păstrezi respectul de sine, indiferent de acuzele surorii tale). Încearcă să nu mai pui la suflet ce-ți spune ea, răspunde-i cu calm și, în taină, roagă-te pentru ea. Să se liniștească, să se accepte așa cum e și să te iubească așa cum ești. Nu te da bătută din prima încercare. Insistă, fii tu mai înțeleaptă, chiar dacă ești mai mică decât ea. Nu se poate să nu dea roade bunătatea și înțelegerea ta. Ajut-o tu!”, adaugă acesta.
Nici nu a fost nevoie să se discute la clasă despre conceptul de bullying și despre formele lui. Copiii nu au dorit teoretizare, ci soluții plauzibile și încurajare. În scurtă vreme, acea elevă a venit să spună profesorului că situația s-a rezolvat. Ea a explicat că sora ei mai întâi a fost uimită că ea nu se mai enervează când e jignită, acuzată, apoi și-a cerut iertare și și-a schimbat comportamentul în mod vizibil și statornic.
Elevii (clasa a VIII-a) alcătuiesc un eseu cu titlul: „Comuniunea în societatea actuală”. Un elev precizează în eseu: „Comuniunea este un adevărat dar din partea lui Dumnezeu, El Însuși fiind exemplul nostru de unire și iubire. În opinia mea, în societatea actuală nu se pune îndeajuns accent pe comuniunea cu ceilalți. Un argument ar fi existența bullying-ului în școli, motivul fiind pur și simplu lipsa de comunicare și ignorarea sentimentelor celuilalt. Domnul Iisus Hristos, prin cuvintele Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, vrea să transmită importanța comuniunii cu ceilalți oameni, deoarece și ceilalți sunt ființe umane, cu sentimente, care își doresc să fie înțeleși, așa cum și tu vrei să fii”. Un altul menționează: „Eu cred că e necesară comuniunea în societatea noastră. Și mai ales în școlile din România, dar și din străinătate. Copiii din ziua de astăzi ar trebui să fie mai înțelegători, mai prietenoși și mai politicoși unii cu alții, să ne ajutăm mai mult”.
Comunicare cu discernământ
Învățătura creștină are la bază iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, inclusiv cea față de sine. Îndemnurile evanghelice: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39), „În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă” (Romani 12, 10), „Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii” (Romani 13, 10) și altele asemenea însoțesc permanent discursul profesorului de religie, dar se pot desprinde și din atitudinea blândă și binevoitoare a acestuia. Învățătura iubirii desăvârșite, reflectată inclusiv în cadrul formal al orei de religie, are o influență binefăcătoare asupra relațiilor dintre elevi și le oferă acestora posibilitatea să o împlinească mai departe în societate.
Pe de altă parte, educația religioasă invită la stăpânire de sine, autocontrol, la comunicare pașnică, în spiritul înțelepciunii și al discernământului: „Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii” (Iacov 3, 13). În același timp, ora de religie insistă pe importanța prieteniei adevărate, bazată pe întrajutorare, sinceritate și loialitate. Nu în ultimul rând, educația religioasă, la orice nivel de vârstă, insistă pe evitarea răzbunării, văzută ca formă de propagare a răului sau de transformare a persoanei-victimă în nou agresor, și pe căutarea unor soluții pașnice în cazul conflictelor de orice fel.
Între elevi se pot afla cazuri de agresori, victime sau martori ai bullying-ului. Fiecare este îndemnat să reflecteze la corectitudinea comportamentului său, în lumina iubirii creștine, care „îndelung rabdă”, „este binevoitoare”, „nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte”, „nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul”, „nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr” (I Corinteni, 13).
Folosirea libertății
Iată câteva întrebări la care sunt invitați elevii să mediteze, în urma abordării unor teme religioase precum cele amintite mai sus: Este normal să nu îmi stăpânesc impulsurile? Este bine să fiu indiferent când sunt martorul unei agresiuni? Nu ar trebui să apelez la ajutorul unui adult? Cum să-mi înving impulsul de a mă alătura agresorului, prin glumele la adresa celui vizat de el? Este normal să nu spun nimănui că mă simt agresat? Nu ar trebui să-mi înving frica și să am mai multă încredere în mine? Cum aș putea să răspund când sunt provocat, încât să înceteze situația neplăcută? Astfel, se poate întâmpla ca însăși tematica abordată la lecție să ofere explicațiile și motivația necesară îmbunătățirii comportamentului celor aflați în postura de agresor sau a schimbării de atitudine în cazul martorilor și al victimei, fără nici o altă discuție suplimentară. În acest caz, ajutorul oferit nu este vizibil pe moment, ci în timp.
Totuși, de ce acest fenomen nu a dispărut în totalitate, până acum? Mai ales că, pe lângă ora de religie, există și alte forme de luptă antibullying, prin orele de consiliere și dezvoltare personală, prin anumite ore de educație civică/socială și de limba și literatura română, prin participarea la proiecte educaționale antibullying, prin campanii de conștientizare a efectelor acestui fenomen pentru toți cei implicați etc. Răspunsul stă, desigur, tot în modul de folosire a libertății dăruite de Dumnezeu fiecărei persoane umane și de mulți alți factori, între care: educația familială, modelele sociale preferate ș.a. Cu toate acestea, lupta împotriva acestui fenomen continuă și, nu de puține ori, cu succes. Un avantaj îl constituie și participarea cadrelor didactice (în cazul abordat de noi, cu predilecție, a profesorilor de religie) la programe de formare continuă referitoare la prevenirea, recunoașterea și gestionarea situațiilor de bullying și la managementul comportamentelor la clasă. De asemenea, personalitatea profesorului de religie poate ajuta mult la identificarea și soluționarea situațiilor de bullying în care sunt implicați elevii, prin trăsături ca: flexibilitate, răbdare, blândețe, comunicativitate, tact.
(Mirela Șova este profesoară la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București)