„Mica şi Marea Familie“

Data: 05 Martie 2015

Prima conferinţă organizată de ASCOR Iaşi în Postul Sfintelor Paşti a avut ca temă principală familia, întrucât astăzi, poate mai mult decât oricând, se încearcă o redefinire a ei, în special în defavoarea persoanei umane create de Dumnezeu după chipul Său şi cu menirea sfântă de a ajunge la asemănarea cu El. Întâlnirea l-a avut ca invitat pe părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului.

Tema conferinţei, organizată de ASCOR Iaşi marţi, 3 martie 2015, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, s-a intitulat „Mica şi Marea Familie“. Orice persoană umană care vede lumina zilei începe să realizeze treptat că aparţine unei familii alcătuite din tată, mamă, fraţi, surori şi rudele apropiate, numită de obicei „mica familie“. Pe tot parcursul vieţii, însă, omul simte năzuinţa firească de a aparţine unei „mari familii“, care este de fapt Biserica lui Hristos Dumnezeu, sub ambele ei forme: luptătoare şi triumfătoare. De aceea, în Biserică, omul se simte împlinit sau, altfel spus, sfinţenia pe care o dobândeşte în ea este „împlinirea umanului“.

Părintele Nicolae Tănase a subliniat faptul că vremurile în care trăim, de prigoană asupra Bisericii, de luptă făţişă împotriva vieţii şi de promovare a păcatului ca formă de manifestare a libertăţii omului depărtat de Dumnezeu, nu ar trebui să ne descurajeze cu nimic, bine ştiind că „tocmai în astfel de vremuri creştinii şi-au arătat adevărata dragoste faţă de Dumnezeu“. Cea de-a doua parte a conferinţei a fost rezervată întrebărilor din partea publicului şi răspunsurilor din partea părintelui Nicolae. Faptul că numeroşi tineri au participat la această conferinţă arată dorinţa lor de a afla cum să dobândească fericirea trecătoare, dar mai ales cea veşnică. Pe de altă parte, publicul larg reprezintă şi o dovadă de preţuire faţă de părintele Nicolae Tănase care, pe lângă familia personală, poartă de grijă unei „familii“ cu peste 400 de persoane la Valea Plopului şi Valea Screzii, alcătuită din copii orfani, abandonaţi, salvaţi de la avort, dar şi din vârstnici aflaţi în dificultate.

Serile duhovniceşti organizate de ASCOR în Postul Sf. Paşti reprezintă atât o mângâiere pentru suflet, o detaşare de problemele cotidiene, cât şi un puternic avânt pe calea virtuţilor spre slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, sursa învierii noastre. (Emanuel Buta, preşedinte ASCOR Iaşi)