Mica Unire sărbătorită în țară și în diasporă
Așa cum este tradiția, la 24 ianuarie, în bisericile ortodoxe s-au săvârșit rugăciuni de pomenire pentru înfăptuitorii Unirii Țării Românești cu Moldova din 1859. În locașurile de rugăciune din orașe ale Munteniei și Dobrogei, precum și din diasporă, unde au slujit ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, au fost oficiate și slujbe de Te Deum prin care s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru darul unității naționale.
Duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat în municipiul Focșani, cunoscut și cu numele de „Orașul Unirii”. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, precum și o slujbă de Te Deum, la Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. „Astfel de momente se sărbătoresc în primul rând cu rugăciune, cu săvârşirea unei slujbe în care Îi aducem mulţumire lui Dumnezeu, rugându-L să ne ocrotească de toată reaua întâmplare, pentru a rămâne un popor unit, drept-credincios, demn, mândru de istoria lui şi de faptul că nu a săvârşit fapte de ruşine în trecutul său istoric. Să lăsăm copiilor noştri tezaurul de mare preţ al dreptei credinţe şi al unităţii de neam şi limbă, ca să-l transmită, nealterat, urmaşilor lor“, a spus Înaltpreasfinţia Sa în cuvântul de învățătură. Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, situată în Piaţa Unirii din Focşani, a fost construită în anul 1661 de către domnitorul Grigorie Ghica al Moldovei.
Unirea Principatelor Române sărbătorită la Galaţi
Pentru locuitorii oraşului de la Dunăre, 24 ianuarie 1859 are o semnificaţie aparte, întrucât la momentul alegerii sale ca domnitor, Alexandru Ioan Cuza era pârcălab al județului Covurlui (Galați). Duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de Te Deum la Biserica Vovidenia din Galați, unde a fost înmormântată mama domnitorului, ne-a transmis părintele Gabriel Molocea, consilier mass-media și misionar eparhial. După slujbă a fost săvârşită o procesiune în jurul bisericii până la mormântul Sultanei Cuza, unde a fost oficiată slujba Parastasului. La ieşirea din biserică, credincioşii prezenţi s-au prins în Hora Unirii, actualizând istoricul moment de acum 157 de ani. Evenimentul a continuat la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, situată în imediata apropiere a Palatului Arhiepiscopal din Galați, unde au avut loc mai multe manifestări omagiale și aniversare. Au urmat o paradă a uniformelor militare din vremea lui Cuza și un scurt moment artistic susţinut de artiştii Centrului cultural „Dunărea de Jos”. Manifestările dedicate acestui eveniment s-au încheiat la Muzeul „Casa Cuza Vodă“ din Galaţi.
Evenimente bisericești în Călărași, Giurgiu și Oslo
Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită duminică și la Parohia Lehliu-Gară I din județul Călărași. Slujba de Te Deum a fost săvârșită în prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat duminică la Parohia Comana I. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul i-a pomenit pe făuritorii Unirii de la 1859, iar la final a oficiat o slujbă de Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act măreţ.
Duminică, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei Ortodoxe Române din Oslo, Norvegia, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârşit o slujbă de pomenire pentru toţi făuritorii Micii Uniri. La slujbă au fost prezenți ambasadorul României în Regatul Norvegiei, Adrian Gabriel Davidoiu, dar și artista bucovineană Sofia Vicoveanca, căreia Preasfințitul Părinte Episcop Macarie i-a conferit cea mai înaltă distincție a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, „Crucea Nordului” pentru mireni.