Micile genii sunt copii stresaţi

Îi vedem trecând uneori mai îngânduraţi decât adulţii pe copiii cărora vrând-nevrând cineva le-a pus eticheta de "mici genii". Sunt sau nu, oricum au un program de viaţă bine pus la punct în care principala grijă este să se întreacă pe ei înşişi şi pe colegii de vârsta lor, care, bineînţeles, sunt doar copii, nu şi genii.

Ei s-au obişnuit, deoarece încă de la 2 ani au fost forţaţi să înveţe să citească şi mecanic să recite kilometri de poezii. Dar oare nu prea târziu vor afla ce spun versurile eminesciene "Unde eşti copilărie,/ Cu pădurea ta cu tot?"... Auzim tot mai des vorbindu-se despre "micul geniu" al vecinului, al profesorului cutare şi dintr-o dată ne dorim să se vorbească astfel şi despre copilul nostru. Şi începe marea nebunie în care ne angrenăm copilul, dorind să-l transformăm într-un mic roboţel cu care mai apoi să ne mândrim. Să ne mândrim în egoismul nostru uitând că i-am răpit copilăria, perioada cea mai plină de farmec şi inocenţă din scurta noastră viaţă. Nu ştiu dacă se poate vorbi aici despre greşeală din prea multă iubire a părinţilor faţă de copii sau mai degrabă despre o mândrie a părinţilor care vor să demonstreze ce copil deştept au ei. Aşa că începe încă din primii ani de viaţă o căutare acerbă a calităţilor neobişnuite pe care copilul trebuie să le aibă. Iar dacă nu le are, nu este nici o problemă, pentru că le cultivă părinţii. Este la modă să-ţi îndopi copilul cu cât mai multe informaţii şi cursuri, astfel încât să aibă de unde alege pe viitor o vocaţie, însă părinţii de cele mai multe ori uită să se mai oprească. Învăţarea timpurie nu ajută la dezvoltarea mai rapidă a copilului Nu învăţarea timpurie îl va ajuta să se dezvolte cât mai bine, ci activităţile specifice vârstei. Îndoparea cu cifre şi litere nu îl ajută, ci chiar îi îngreunează dezvoltarea normală. Dacă urmăm cursul normal al dezvoltării, vom vedea că acela care ne învaţă ceea ce trebuie să facem este chiar copilul. Setea de a învăţa se traduce la copil prin dorinţa de a explora cât mai mult din mediul care îl înconjoară, de a se juca, pentru că atunci când construieşte un castel din cuburi sau învaţă să îşi îmbrace păpuşa, el se dezvoltă. Important pentru copil acum nu este să ştie să socotească, ci să descopere lumea înconjurătoare, nu vrea să ştie să citească, ci să demonteze o jucărie pentru a vedea dacă descoperă ceva nou. Acestea sunt necesare în "învăţare" deoarece prin acestea el începe să aibă o experienţă proprie, să ia iniţiative, să îşi dezvolte emoţiile. Cheia pentru a avea un copil cât mai fericit nu constă în a-l ajuta să se dezvolte cât mai repede, ci a-l ajuta ca dezvoltarea să se realizeze pas cu pas, cât mai firesc şi natural. Când un copil la 1 an sau 2 ştie să deosebească albastru de alb sau ştie să îţi arate care sunt cifrele de la unu la zece, el nu face aceasta pentru că înţelege, ci o face mecanic. La această vârstă, înţelegerea logică încă nu este dezvoltată, oricât ar încerca părinţii să realizeze acest lucru. Copilul nu înţelege ce se întâmplă, pentru el este un nonsens. Iar dacă nu este capabil încă să înveţe logic pentru a înţelege care este rostul acestui chin? Este zadarnic şi, în plus, este în detrimentul copilului. Este oare competiţia pentru viaţă atât de mare, încât copiii noştri trebuie să înveţe alfabetul înainte de a spune "mama"? Un copil transformat în "geniu" poate fi fericit? Nu înţeleg ce citesc, nu ştiu ce înseamnă să reciţi o poezie, însă o fac, dar fac aceste lucruri cu un preţ. Iar aceasta aduce nelinişte, frustrare, frică în faţa unui răspuns greşit, lipsă de organizare pentru că aşteaptă mereu să le spună alţii ce trebuie să facă. Toate aceste lucruri îi lipsesc de creativitate şi de bucuria de a putea întreprinde ceva din proprie iniţiativă. În loc a se centra pe ceea ce este necesar pentru copil a ştii, adică a ştii să îşi gestioneze emoţiile, a avea abilităţi de socializare cât mai bine dezvoltate, a avea un suflet mare, vrem să îi ducem în galeria olimpicilor şi a premiaţilor în care îi vedem uneori singuri şi trişti sau vedem pe faţa lor o simplă bucurie rece pentru rezultatul obţinut. Se poate dacă nu este copilul geniu prin naştere să îl transformăm noi prin atâtea metode care ne sunt puse la dispoziţie. Poate ar fi mai folositor în locul orelor de engleză, franceză, germană şi a cercului de informatică, care au loc după programul de la grădiniţă, să îl ducem la un teatru de păpuşi pentru a-şi dezvolta imaginaţia, la grădina zoologică pentru a cunoaşte animalele pe care le-a văzut în cartea de colorat. Când va fi mare, nu va mai fi interesat de acestea, nu va găsi nici un farmec în a merge cu părinţii la grădina zoologică. Când va creşte, va fi sigur interesat de cifre, litere şi cuvinte, însă acum pentru el este important jocul. Nu trebuie să îi lipsim pe copii de bucuria jocului. În această perioadă, cea mai bună metodă de învăţare este jocul. Cel mai indicat este să îi susţinem interesul pentru descoperiri, pentru orice activitate care îi ajută să înveţe ceva nou într-un mod cât mai relaxat şi într-o atmosferă plină de iubire şi grijă. Astfel vor fi şi ei îndreptăţiţi să simtă miracolul copilăriei în care "Anii tăi se par ca clipe,/ Clipe dulci se par ca veacuri". În loc să ne dorim copii geniali, mai folositor este să îi ajutăm să "sporească în înţelepciune şi în vârstă şi să fie plăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor", iar dacă avem un copil talentat, care are calităţi deosebite într-un anumit domeniu, să îl ajutăm să dezvolte aceste calităţi, însă fără a-i răpi copilăria şi bucuria candidă specifică vârstei.