Mii de credincioşi şi-au primit pacea de la Sfântă

Un articol de: Oana Nistor - 14 Octombrie 2013
În prezenţa a mii de credincioşi, pe scena amplasată pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Iaşiului, a fost oficiată ieri Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Sfintei Parascheva. În fruntea soborului de ierarhi, preoţi şi diaconi s-au aflat Înaltpreasfinţitul Apostolos, Mitropolit de Derkon şi Exarh al Bosforului, Traciei şi Kyaneelor, delegat al Patriarhiei Ecumenice, şi Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. 
 
La orele amiezii, aproximativ 15.000 de pelerini se aflau încă la rând pentru a se închina moaştelor Cuvioasei Parascheva, Sfântului Simeon de la Muntele Minunat şi Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“ de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. O mare de credincioşi a inundat, ieri, centrul Iaşiului mărturisindu-şi nemijlocit credinţa prin participarea la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi. Pelerinii aşezaţi cu miile la rândul şerpuit pe străzile Iaşiului, cu smerenie şi răbdare, au ascultat slujba solemnă în difuzoare, iar în faţa scenei, amplasată pe pietonalul din faţa catedralei, alte mii de credincioşi au participat în comuniune cu întreg soborul de înalţi ierarhi, preoţi şi diaconi la Sfânta Liturghie.
 
Slujba hramului a fost oficiată de IPS Apostolos, Mitropolit de Derkon, delegatul Patriarhiei Ecumenice, împreună cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de alţi 18 de arhierei din ţară: IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului; IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei; IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor; IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei; IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului; IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; IPS Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei; PS Corneliu, Episcopul Huşilor; PS Sofronie, Episcopul Oradiei; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor; PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor; PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei; PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal; PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Împreună cu ierarhii Bisericii noastre s-au rugat şi arhierei din Bisericile Ortodoxe surori: IPS Ignatie, Mitropolit de Larisa şi Tyrnavo (Biserica Ortodoxă a Greciei); PS Inochentie, Episcop de Burundi şi Ruanda (Patriarhia Alexandriei şi a întregii Africi); PS Nicanor, Episcopul sârbilor ortodocşi din Banat (Patriarhia Sârbă).
 
La Sfânta Liturghie au fost prezenţi, alături de miile de credincioşi din toate colţurile ţării, primul-ministru al României, Victor Ponta, miniştri ai cabinetului, parlamentari, precum şi reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene. 
 
În cuvântul de învăţătură, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vorbit credincioşilor despre importanţa familiei şi a credinţei în Sfânta Treime: „Mesajul acestor sărbători este acela să menţinem legătura cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi, să avem dragoste între noi, îngăduinţă şi iertare. Mesajul fundamental şi unitar este acela de a avea grijă de cele două bogăţii ale noastre: credinţa noastră în Sfânta Treime şi credinţa în familia noastră, cel mai mare dar al nostru pe pământ. Să avem grijă de familia noastră proprie, căci, după icoana Maicii Domnului, nu există o altă icoană mai frumoasă decât icoana tatălui, a mamei şi a pruncilor noştri. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile minunate, pentru această sărbătoare la care pelerinii vin cu credinţă şi nădejde, întorcându-se la casele lor cu mai mult curaj pentru a înfrunta greutăţile vieţii, cu mai multă încredere şi pace în suflet“.
 
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a trimis un cuvânt de mulţumire Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a binecuvântat aducerea la Iaşi a Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“, copie a icoanei făcătoare de minuni ce se păstrează la Muntele Athos: „Se împlinesc 150 de ani de când această icoană sfântă, în chip tainic şi miraculos, a fost pictată aici, în cetatea Iaşiului. Iată că acum a fost oferită spre închinare credincioşilor din binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia îi transmitem gândul nostru de bine, ascultarea şi rugăciunea noastră“.
 
Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a oferit înalţilor invitaţi icoane cu Sfânta Parascheva, transmiţând mulţumiri Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic şi Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă, fraţilor arhierei din Patriarhia Alexandriei şi a întregii Africi, din Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient, şi din Patriarhia Sârbă, precum şi ierarhilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. IPS Teofan a trimis un salut frăţesc şi Preasfinţitului Petru Gherghel, Episcopul romano-catolic de Iaşi, mulţumiri speciale transmiţând şi autorităţilor locale, centrale, precum şi instituţiilor statului care au lucrat pentru buna desfăşurare a evenimentelor dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
 
De asemenea, IPS Apostolos, Mitropolitul de Derkon, a dorit să se adreseze credincioşilor transmiţând şi „un cuvânt de apreciere şi de binecuvântare clerului şi poporului român“: „Există legături puternice între Arhiepiscopia Constantinopolului şi Biserica Ortodoxă Română, iar principalul punct de legătură este viaţa liturgică şi euharistică pe care o trăim intens şi astăzi în acest sfânt lăcaş din Iaşi. Admir dăruirea şi dragostea pelerinilor, cinstitori ai Sfintei şi iubitori de Dumnezeu“.
 
La orele după-amiezii, aproximativ 15.000 de pelerini din ţară şi străinătate aşteptau încă să se închine la moaştele binefăcătoare ale Sfintei Cuvioase Parascheva, la moaştele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat şi la Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“, adusă de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti, copie a icoanei făcătoare de minuni de la Muntele Athos. Moaştele binefăcătoare vor rămâne spre închinare în curtea Catedralei mitropolitane până când toţi pelerinii vor trece, în rugăciune, prin faţa lor.